„Războiul hibrid” dintre Moscova şi puterile occidentale legat de conflictul din Ucraina „va dura multă vreme”, a apreciat miercuri Kremlinul, la peste un an de la trimiterea de trupe împotriva ţării vecine, transmit agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Dmitri Peskov si Serghei LavrovFoto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

„Dacă vorbim de război în sens mai larg, de confruntare cu ţări neprietene, ostile, de acest război hibrid împotriva ţării noastre, atunci va dura multă vreme”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, întrebat cât se va prelungi ceea ce Rusia numeşte „operaţiunea militară specială” din Ucraina.

Acesta i-a îndemnat totodată pe ruşi să fie „uniţi în jurul preşedintelui” Vladimir Putin.

„Trebuie să fim hotărâţi şi încrezători şi să ne unim în jurul preşedintelui”, a mai spus Peskov.

În februarie, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a afirmat în mod similar, într-o intervenţie în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), că „astăzi Statele Unite şi sateliţii lor duc un război hibrid total contra noastră pe care l-au pregătit timp de mulţi ani, folosindu-se de extremiştii naţionalişti ucraineni”.

Lavrov invocase un presupus „război hibrid total” declarat de Occident împotriva Rusiei încă din luna mai a anului trecut.

Ce le-a transmis Kremlinul elitelor din Rusia

Noile comentarii ale lui Peskov vin însă după ce cotidianul britanic The Guardian a scris marți că ​Membri ai elitei culturale şi politice din Rusia ar fi devenit sumbri când acesta ar fi dat de înțeles la o petrecere din decembrie că războiul Kremlinului cu Occidentul va fi unul care va dura „foarte, foarte mult timp” și „lucrurile vor deveni mult mai dificile”.

Unii dintre invitaţii prezenţi au închinat pentru un nou an şi şi-au exprimat speranţa de pace şi de revenire la normalitate. Doar că atmosfera plină de speranță a fost tăiată de Peskov.

„Bănuiesc că vă aşteptaţi să spun ceva”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, în timp ce petrecerea era în desfășurare.

„Lucrurile vor deveni mult mai dificile. Va dura foarte, foarte mult timp”, a continuat el, potrivit uneia dintre cele două persoane care au povestit pentru The Guardian, sub condiţia anonimatului, ce s-a spus la respectiva sindrofie.

Toastul lui Peksov a posomorât atmosfera, în condiţiile în care mulţi dintre invitaţi au declarat în privat că se opun războiului din Ucraina.

„A fost neplăcut să îi ascultăm discursul. Era clar că avertiza că războiul va rămâne cu noi şi că ar trebui să ne pregătim pentru un drum lung”, a declarat unul dintre invitaţii cu care a stat de vorbă The Guardian.

Urmărește ultimele evoluții din a 399-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.