Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat luni Statele Unite şi Uniunea Europeană că doresc „despărţirea” Rusiei de sudul Caucazului, încercând să se implice în negocierile de pace dintre Armenia şi Azerbaidjan, relatează agenţia France-Presse, preluată de Agerpres.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al RusieiFoto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia

În timp ce ofensiva rusă din Ucraina s-a împotmolit, Moscova pare să îşi piardă influenţa în Georgia, Armenia şi Azerbaidjan, într-o regiune unde are prin tradiţie un rol de mediator, scrie AFP.

„Vedem perfect obiectivele Occidentului în sudul Caucazului, nu le ascunde, le afirmă - să despartă Rusia” de această regiune, a afirmat şeful diplomaţiei ruse, susţinând că puterile occidentale încearcă să „submineze arhitectura de securitate” din această parte a fostei Uniuni Sovietice.

Lavrov a făcut declaraţiile respective într-o conferinţă de presă la Moscova, alături de omologul său armean, Ararat Mirzoian. El a reproşat de asemenea Bruxellesului şi Washingtonului că încearcă să îşi „impună controlul” asupra negocierilor între Erevan şi Baku.

AFP reaminteşte că Armenia şi Azerbaijanul îşi dispută regiunea Nagorno Karabah încă de la începutul deceniului 1990, când s-a prăbuşit URSS. Armenii au câştigat primul război cu azerii, apoi aceştia şi-au luat revanşa în 2020, recucerind o mare parte din teritoriul respectiv. În prezent, tensiunile bilaterale sunt în continuare ridicate.

În ultimele lui, SUA şi UE au organizat mai multe runde de negocieri de pace între premierul armean Nikol Paşinian şi preşedintele azer Ilham Aliev. În 20 februarie, Uniunea Europeană a desfăşurat o misiune de observare la frontiera oficială dintre Armenia şi Azerbaijan, unde au avut loc lupte în septembrie anul trecut.

Din decembrie, autorităţile armene acuză Azerbaidjanul de crearea unei „crize umanitare” prin blocarea unicei căi de comunicare rutieră între Armenia şi Nagorno Karabah, ceea ce guvernul de la Baku dezminte.

Erevanul a criticat de asemenea pasivitatea militarilor ruşi din forţa de menţinere a păcii din Nagorno Karabah.

Citește și: