Rusia a reuşit să-şi extindă controlul în Ucraina doar cu 0,039% din teritoriul acesteia în luna februarie, timp în care s-au dat cele mai crâncene lupte între cele două tabere, ambele înregistrând pierderi semnificative de vieţi omeneşti, relatează miercuri agenția EFE.

Fum deasupra orasului Bahmut, in timp ce rusii si ucrainenii se lupta pentru controlul acestuiaFoto: Yasuyoshi CHIBA / AFP / Profimedia

Date în acest sens au fost publicate miercuri de publicația americană Insider, care le-a obţinut plecând de la cartografia efectuată asupra Ucrainei de către grupul de experţi ai Institutului pentru Studiul Războiului (ISW, după acronimul său în limba engleză), scrie Agerpres.

Potrivit acestor experţi, armata rusă a reuşit să preia controlul doar asupra unui teritoriu echivalent cu 233,94 kilometri pătraţi în timpul ofensivei sale din 31 ianuarie până în 28 februarie.

În această perioadă au avut loc „cele mai brutale lupte care au costat (Rusia) mii de soldaţi şi echipamente vitale”, notează ISW.

O tendinţă similară, potrivit Insider, este constatată de un alt grup de monitorizare a conflictului, War Mapper, potrivit căruia Rusia a reuşit să îşi sporească controlul cu 0,01% în februarie, ceea ce înseamnă aproximativ 85 de kilometri pătraţi.

După cum a explicat ISW pentru Insider, diferenţa dintre „cele două cifre este foarte mică” şi ar putea avea drept cauză o eroare minusculă de cartografiere, dar, în ultimă instanţă, reprezintă în mod precis „starea limitată a câştigurilor teritoriale reuşite de Rusia”.

Moscova nu a reuşit să facă progrese semnificative în ofensiva sa asupra Ucrainei nici în luna martie.

Armata rusă luptă pe frontul din estul Ucrainei, avansând treptat spre oraşul asediat Bahmut, în regiunea Doneţk, bătălia fiind considerată una dintre cele mai sângeroase şi mai lungi din războiul declanşat de Rusia în Ucraina, dar fără să-şi fi atins obiectivele. Iar pierderile sale sunt enorme, subliniază Insider.

___