Armata ucraineană a ajuns la un „consens” pentru a „continua să apere” Bahmutul, epicentrul luptelor din estul țării, în pofida riscului de a fi înconjurată de trupele ruse, a declarat luni pentru AFP un consilier al președinției ucrainene.

Soldat ucrainean pe frontul din BahmutFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

„Există un consens în rândul armatei cu privire la necesitatea de a continua apărarea orașului și de a epuiza forțele inamice, construind în paralel noi linii de apărare în cazul în care situația se schimbă”, a declarat Mihailo Podoliak, negând orice retragere ucraineană din oraș.

Potrivit acestuia, „apărarea Bahmutului și-a atins obiectivele” prin epuizarea forțelor rusești, dând timp armatei ucrainene să antreneze „zeci de mii de soldați pentru a pregăti o contraofensivă”.

„Chiar dacă conducerea militară va decide la un moment dat să se retragă pe poziții mai avantajoase, apărarea Bahmutului va fi un mare succes strategic”, a declarat Podoliak.

Cu toate acestea, el a precizat că nu a fost luată încă nicio decizie privind o eventuală retragere ucraineană.

Dimpotrivă, comandamentul ucrainean și-a anunțat luni intenția de a-și „întări” pozițiile din Bahmut, unde ambele părți au suferit pierderi grele în ultimele luni.

Trupele rusești au avansat în ultimele săptămâni la nord și la sud de oraș, tăind trei din cele patru rute de aprovizionare ucrainene și lăsând-o ca rută de ieșire doar pe cea care duce mai la vest spre Chassiv Iar.

___