Între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cel mai important general al său, Valerii Zalujnîi, șeful Statului Major de la Kiev, au izbucnit dispute în legătură cu retragerea trupelor din orașul Bahmut, scrie Bild, citând surse din conducerea politică a Ucrainei.

Generalul Valerii ZalujniiFoto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia

Potrivit surselor ziarului german, Zalujnîi a recomandat în urmă cu câteva săptămâni o retragere a forțelor ucrainene din acest oraș aflat în regiunea Donețk pe care Rusia încearcă să îl cucerească încă de la începutul lunii august a anului trecut.

Conducerea militară de la Kiev ar considera că Bahmutul nu este un oraș cu o importanță strategică și că o retragere de aici nu ar avea un efect decisiv asupra frontului din Donbas.

Însă conducerea politică a Ucrainei ar fi ajuns să privească orașul ca un simbol al rezistenței în fața forțelor de invazie, mii de mercenari ai grupării Wagner condusă de Evgheni Prigojin pierzându-și viața aici.

De asemenea, un număr mare de militari ruși s-au predat în timpul luptelor din jurul orașului. Deși pierderile înregistrate de ruși sunt mult mai mari, un număr considerabil de soldați ucraineni au murit de asemenea în acest sector al frontului din estul Ucrainei.

De ce vrea Zelenski păstrarea Bahmutului

Potrivit surselor militare ucrainene, Zalujnîi ar dori să își protejeze cât mai mult posibil soldații însă administrația civilă a lui Zelenski se teme că lupte la fel de intense vor izbucni în alte locuri dacă militarii ucraineni predau Bahmutul.

Bild notează că majoritatea soldaților ucraineni împărtășesc atitudinea lui Zalujnîi. Un analist militar ucrainean a declarat pentru ziarul german sub condiția anonimității că „marea majoritate a soldaților din Bahmut nu înțeleg de ce este ținut orașul”.

„Întrebările pe care și le pun băieții din Bahmut: Care este strategia? De ce ar trebui să rămânem aici când inamicul ne înconjoară?”, adaugă acesta.

Bild notează că jurnaliștii săi au vorbit în ultimele luni cu zeci de soldați ucraineni din Bahmut și că starea generală de spirit a acestora este clară: o retragere ar fi trebuit să aibă loc de mult.

„Dacă suntem complet înconjurați aici, va fi un dezastru”, a declarat unul dintre acești soldați.

Bahmut, o capcană pentru armata ucraineană?

Un alt consilier militar ucrainean a declarat pentru Bild că „la început, Bahmut a fost o capcană pentru ruși, acum a devenit o capcană pentru noi”.

„Îi ucidem într-un raport de 1:7 (n.r. șapte ruși mor pentru fiecare ucrainean ucis), acesta este singurul motiv militar pentru a ține Bahmutul. Dar trupele ar fi trebuit să se retragă acum trei săptămâni, când rușii au luat Krasnaia Gora”, mai afirmă acesta.

Bild a publicat acest articol în aceeași zi în care în presa ucraineană a apărut un reportaj în care soldați ucraineni din Bahmut relatează că se simt abandonați de conducerea armatei.

„Batalionul nostru a sosit la jumătatea lunii decembrie, între celelalte plutoane eram 500”, a declarat Boris, un medic militar din regiunea Odesa care luptă în zona Bahmut, jurnaliștilor de la Kyiv Independent. „Luna trecută, nu mai eram decât 150 de oameni”, afirmă acesta.

„Când mergi pe poziţie nu există nici măcar o şansă de 50/50 că vei ieşi de acolo (în viaţă)”, a spus un alt soldat. „Şansele sunt 'mai degrabă de 30/70”, afirmă acesta.

Urmărește ultimele evoluții din a 376-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.