Rusia a schimbat din nou abordarea militară a războiului pe care l-a declanșat acum un an, iar ținta pare să fie acum degradarea armatei ucrainene, afirmă ministerul britanic al apărării în evaluarea de vineri dimineață.

Soldați rușiFoto: Vitaliy Ankov / Sputnik / Profimedia

Ce spun experții militari britanici

  • După 2014, obiectivul strategic al Rusiei în Ucraina a fost, foarte probabil, consecvent: să își controleze vecinul. În perioada 2014-2021, a urmărit acest obiectiv prin subversiune, prin promovarea unui război nedeclarat în Donbas și prin anexarea Crimeei.
  • La 24 februarie 2022, Rusia a pivotat către o nouă abordare și a lansat o invazie la scară largă, prin care a încercat să pună stăpânire pe întreaga țară și să-i dărâme guvernul.
  • Până în aprilie 2022, Rusia și-a dat seama că această încercare a eșuat și s-a concentrat pe extinderea și formalizarea dominației sale asupra Donbasului și a sudului Ucrainei. A făcut progrese lente și extrem de costisitoare.
  • În ultimele săptămâni, Rusia și-a schimbat probabil din nou abordarea. Campania sa urmărește acum probabil în primul rând să degradeze armata ucraineană, mai degrabă decât să se concentreze pe acapararea de noi teritorii substanțiale.
  • Liderii ruși urmăresc probabil o operațiune pe termen lung în care mizează pe faptul că avantajele Rusiei în ceea ce privește populația și resursele vor epuiza în cele din urmă Ucraina.

------------------

Evenimentele de vineri privind războiul sunt LIVE aici pe HotNews.ro

Citește și: