Trupele rusești au reușit să străpungă marți apărarea ucraineană în apropierea orașului Kreminna din estul țării, dar au fost împinse înapoi și au pierdut o parte din echipamentul greu, a declarat miercuri un oficial ucrainean de rang înalt, citat de Reuters.

Soldați ucraineni pe linia frontului din KreminnaFoto: Virginie Nguyen Hoang / AFP / Profimedia

Guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, a făcut aceste declarații într-un interviu acordat televiziunii ucrainene. În comentariile anterioare, el a spus că atacul a fost respins, dar nu a menționat că forțele pro-Moscova au străpuns pozițiile ucrainene.

Rusia, care încearcă să obțină controlul total asupra a două provincii estice care formează regiunea industrială ucraineană Donbas, a lansat atacuri repetate. Kreminna se află la aproximativ 70 la nord de Bahmut, focarul celor mai feroce atacuri rusești.

„Ieri, au trecut chiar și prin apărarea noastră pentru un anumit timp, dar armata ucraineană a distrus o parte din echipamentul greu al ocupanților... în cele din urmă, ne-am păstrat pozițiile”, a declarat el.

Gaidai a declarat că se așteaptă ca forțele rusești să își intensifice eforturile în jurul Kreminnei, citând o creștere a numărului de bombardamente și misiuni de recunoaștere.

„Nu aș spune că este cea mai activă parte a ofensivei, dar cu siguranță este în desfășurare”, a spus el.

Urmărește ultimele evoluții din a 364-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.