Albania a confiscat o navă petrolieră despre care suspectează că transporta peste 160.000 de barili de petrol provenit din Rusia și a arestat echipajul vaporului pentru încălcarea embargoului impus de Occident, relatează Reuters.

Nava petroliera ruseascaFoto: Ian Fairbrother / Alamy / Profimedia Images

Nava înregistrată în Liberia a fost confiscată în portul Durres, potrivit unui anunț făcut marți de poliția albaneză.

„Investigațiile preliminare sugerează că acest transport de petrol vine din țări care sunt supuse unui embargo petrolier, cu precădere din Rusia”, a declarat poliția albaneză într-un comunicat remis presei.

„Nava petrolieră a plecat din Azerbaidjan și se crede că a fost încărcată cu petrol în portul Kalamata din Grecia de către un alt petrolier ce transporta 22.500 de tone (aproximativ 160.800 de barili)”, a mai precizat comunicatul.

Poliția albaneză a anunțat de asemenea că în timpul operațiunii numite „Embargo” a arestat toți cei 22 de membri ai echipajului pentru investigații suplimentare.

Albania, unul dintre susținătorii neașteptați ai Ucrainei

Micuța Albanie a fost una dintre primele țări care au impus sancțiuni împotriva Rusiei după declanșarea „operațiunii militare speciale” de către președintele rus Vladimir Putin.

În data de 6 martie a anului trecut primarul Tiranei, Erion Veliaj, a anunțat că strada din capitala albaneză pe care se află ambasada Rusiei şi cea a Ucrainei se va numi „Free Ukraine”, în onoarea rezistenţei ucrainenilor împotriva ruşilor.

„Generaţia noastră va fi marcată de această agresiune sângeroasă a Rusiei şi rezistenţa eroică a Ucrainei ar trebui să fie amintită în locurile noastre publice”, a declarat el la momentul respectiv.

​Doar două zile mai târziu, un atac rusesc cu rachete a distrus consulatul onorific al Albaniei din orașul ucrainean Harkov, oficialii albanezi precizând însă că personalul este în siguranță și că nu au fost victime.

Albania este una dintre țările incluse de Moscova pe lista sa a țărilor „neprietenoase”. În luna iulie premierul albanez Edi Rama a anunțat că guvernul său este în discuţii cu NATO privind construirea unei baze navale la Porto Romano, un port în construcţie pe coasta sa la Marea Adriatică.

Urmărește ultimele evoluții din a 364-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.