Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți în parlamentul rus că Occidentul este condus înspre o „catastrofă spirituală” și că abuzarea copiilor este o normă în statele occidentale, relatează Reuters.

Vladimir Putin in vizita la o scoalaFoto: Sergey Mamontov / Sputnik / Profimedia Images

„Ei (n.r. occidentalii) distorsionează faptele istorice, ne atacă constant cultura, Biserica Ortodoxă Rusă și alte religii tradiționale ale țării noastre”, a afirmat el marți în timpul discursului adresat parlamentului rus.

„Uitați-vă ce fac cu propriile popoare: distrugerea familiei, culturii și identității naționale și abuzarea copiilor sunt declarate drept normă. Iar preoții sunt forțați să binecuvânteze căsătoriile între persoane de același sex (...) După cum s-a aflat, Biserica Anglicană intenționează să ia în considerare ideea unui Dumnezeu neutru din punct de vedere al genului”, a continuat liderul de la Kremlin.

„Milioane de oameni din Occident înțeleg că sunt conduși înspre o catastrofă spirituală”, a subliniat el, adăugând că este „evident” că Occidentul va încerca să submineze și divizeze societatea rusă, să se bazeze pe trădători care „tot timpul au aceeași otravă - dispreț pentru patria lor mamă și o dorință de a face bani prin vânzarea acestei otrave celor care sunt pregătiți să plătească pentru ea”.

Putin vorbește de un război existențial pentru Rusia

„Elitele din Occident nu își ascund obiectivul lor. Acesta este transformarea unui conflict local într-o fază de confruntare globală. Exact așa înțelegem asta și vom reacționa ca atare deoarece în acest caz vorbim de o amenințare la adresa existenței țării noastre”, a mai spus Vladimir Putin.

„Dar în același timp ei nu pot să nu își dea seama că este imposibil să învingi Rusia pe câmpul de luptă. Prin urmare, ei duc atacuri informaționale din ce în ce mai agresive împotriva noastră”, a adăugat președintele Rusiei.

El și-a început discursul de marți prin a afirma că Rusia trece printr-o perioadă dificilă, „de răscruce”.

„Țin acest discurs într-o perioadă despre care știm cu toții că este dificilă, un moment de răscruce pentru țara noastră, o perioadă de schimbări cardinale, ireversibile, în jurul lumii, cele mai importante evenimente istorice care ne modelează viitorul țării și poporului nostru, când fiecare dintre noi poartă o responsabilitate colosală”.

Vezi AICI principalele declarații făcute marți de Vladimir Putin.

Urmărește ultimele evoluții din a 363-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.