La 347 de zile de când Rusia a invadat Ucraina, situația de pe front este din ce în ce mai grea pentru trupele Kievului, care încearcă să reziste în Bahmut, orașul pentru care Moscova aruncă totul în luptă. Între timp, sabotorii susțin că lovesc Kremlinul chiar cu ajutorul poporului rus, deși oficial ei nu există.

Soldat al forțelor specialeFoto: Oleg Zabielin / Panthermedia / Profimedia Images

Batalionului Bratstvo, un grup de voluntari ai forțelor speciale ucrainene, au dus lupta dincolo de linia frontului din Ucraina adânc în inima Rusiei, scrie The Guardian, care a stat de vorbă cu Taras (23 de ani), Vladislav (21 de ani) și comandatul lor, Olexii (39 de ani) la Kiev, la revenirea dintr-o misiune pe care guvernul ucrainean ar nega-o.

Membrii batalionului Frăția, așa cum s-ar traduce în limba română, ar fi implicați în răpirea unor înalți oficiali ai Kremlinului, distrugerea infrastructurii militare cheie și doborârea unor avioane inamice pe teritoriul rusesc.

Voluntarii din Bratstvo au un statut aparte, fiind tehnic independenți de armata ucraineană, dar acționează cot la cot cu forțele oficiale.

Comandatul Olexii spune că batalionul recrutează în principal civili sau îi culege pe cei care se remarcă din alte batalioane de voluntari. El spune că înțelege de ce misiunile lor trebuie să fie separate de cele oficiale ale armatei și serviciile secrete ucrainene.

De ce nu vorbește Kievul despre oamenii invizibili

Totul se reduce la nervozitatea Occidentului la gândul că Ucraina are capacitatea de a lovi în adâncul Rusiei, așa cum a fost evidențiat de dezbaterea îndelungată cu privire la furnizarea de tancuri Leopard 2 de către Germania și de refuzul SUA și al altora de a furniza avioane de luptă F16.

O mare parte din această anxietate din Occident este probabil legată de amenințarea Kremlinului de a folosi arme nucleare dacă „însăși existența statului este pusă în pericol".

Cu toate acestea, voluntarii Bratstvo nu se lasă descurajați și insistă ca Putin să se simtă în bătaia puștii pe propriul teritoriu.

„Este foarte ușor pentru noi să trecem granița rusă", spune zâmbind Vladislav, cel mai tânăr dintre cei trei.

Taras povestește că s-a întors în urmă cu două săptămâni de la ceea ce el a descris ca fiind o operațiune simplă.

„Grupul nostru trebuia să aducă o anumită cantitate de explozibili pe teritoriul Rusiei și să îi lase într-un anumit loc", spune el. „Nu știu pentru ce și cui era destinat acest explozibil. Dar știu cu siguranță că unii oameni din Rusia sunt gata să-i ajute pe ucraineni".

Dar în urmă cu șase săptămâni, ar fi finalizat cea mai reușită misiune de până acum.

Ținta, un elicopter cu oficiali ruși

„Am avut sarcina de a distruge un elicopter rusesc care transporta oficiali de rang înalt ai Ministerului rus de Interne", spune Taras.

„La prima încercare, vremea nefavorabilă a împiedicat vizorul laser să țintească cu precizie ținta. În plus, am avut probleme interne în cadrul grupului, discuții în contradictoriu, așa că am intrat pe teritoriul rusesc, dar ne-am întors, am ținut cont de greșelile noastre... și peste o săptămână am făcut o a doua încercare".

Grupul operativ format din cinci oameni a pornit la 7 dimineața, străbătând cu ușurință pădurile și câmpurile, pentru a trece în Rusia.

„Apoi am petrecut noaptea în locația respectivă, iar la ora 9 dimineața am auzit un elicopter. Aveam cu mine o mică dronă de recunoaștere și am avut confirmarea că era același elicopter”.

„Am tras cu un sistem portabil de rachete antiaeriene asupra elicopterului de la o distanță de 4 km. Din nefericire, nu am văzut lovitura, deoarece eram atât de departe, dar am auzit explozia. Apoi am fugit rapid de pe pozițiile noastre", a povestit Taras.

Indiferent dacă oficialii Kremlinului din elicopter au fost uciși sau nu, pentru Taras a fost o misiune de succes, deoarece batalionul și-a atins scopul: războiul era acasă la Putin.

„Am arătat că putem intra pe teritoriul Rusiei și le-am arătat rușilor că ucrainenii pot acționa", spune tânărul de 23 de ani.

Membrii batalionului au explicat că este foarte demoralizant pentru ruși să știe că sabotori ucraineni pot trage în comandanți lor, iar misiunile lor îi forțează să mobilizeze trupe pentru a-i găsi.

Cum trec sabotorii ucraineni granița

Ultima operațiune din Rusia la care a participat mezinul echipei,Vladislav, a avut loc în urmă cu o lună, în apropiere de orașul rus Belgorod, unde mai multe depozite de muniție au explodat recent.

Micile grupuri operative, adesea formate doar din patru sau cinci oameni, află care sunt rutele sigure către Rusia, analizând urmele lăsate de animale sau cu ajutorul sfaturile celor care făceau contrabandă înainte de război.

Vladislav și camarazii săi de luptă au primit sarcina de a „captura sau ucide unul dintre ofițerii de rang înalt ai FSB", serviciile de securitate rusești.

„Acesta lucra aproape de granița cu Ucraina, dar pe teritoriul Rusiei", spune Vladislav. „Aveam traseul mașinii acestui ofițer rus și am decis să pregătim o ambuscadă".

Dar ofițiterul FSB nu a mai apărut și au fost nevoiți să se întoarcă în Ucraina, însă în timp ce încercau să părăsească teritoriul rusesc au fost suprinși de forțele trimise de Putin la graniță.

Au reușit să ucidă trei polițiști de frontieră ruși și să îl rănească ușor pe altul, pe care l-au luat prizonier în Ucraina, în timp ce un membru al grupului de sabotori a fost împușcat în braț.

Prima zi de Crăciun însângerată

Dar nu întotdeauna totul merge conform planului. În ziua de Crăciun, patru dintre colegii lor, cu vârste cuprinse între 19 și 39 de ani, au fost uciși la 12,5 km în regiunea rusă Briansk, la nord-est de Ucraina.

Olexii a aflat vestea tragică despre „cei mai buni luptători” ai batalionului Frăția în momentul în care a văzut fotografiile camarazilor morți, care zăceau în zăpadă, pe canalele rusești Telegram pe 26 decembrie.

Agenția de presă RIA Novosti, controlată de Kremlin, a relatat că bărbații aveau asupra lor „pistoale mitralieră SIG Sauer, dispozitive de comunicare și navigație și patru bombe cu o capacitate totală de aproximativ 40 kg".

Potrivit FSB, aceștia erau hotărâți să comită „acte de sabotaj și terorism".

Modul în care au murit rămâne neclar, iar trupurile lor nu au fost recuperate.

„Nu cunoaștem detaliile, dar presupunem că au intrat din greșeală în linia a doua de apărare a Rusiei. Iar în fața lor, rușii au pus mine în pământ", a povestit Olexii

Din cauza statutului lor neoficial, poveștile lor nu au putut fi verificate în mod independent, dar sunt convingătoare și credibile, menționează The Guardian.

Urmărește ultimele evoluții din a 347-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.