Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat, într-un interviu pentru Bild am Sonntag, că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost de acord că armele furnizate de Occident nu vor fi folosite pentru a ataca teritoriul Rusiei, potrivit The Guardian.

Olaf Scholz cu un tanc Leopard in spateFoto: Sven Eckelkamp / Imago stock and people / Profimedia

"Există un consens asupra acestui punct", a spus Scholz într-un interviu acordat săptămânalului Bild am Sonntag.

Aliaţii occidentali ai Ucrainei s-au angajat să o înarmeze cu rachete de precizie şi sisteme de rachete, precum şi cu tancuri, în timp ce încearcă să respingă trupele ruseşti din estul ţării.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a comparat intervenţia unor ţări precum Germania cu lupta naţiunii sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dar Scholz a respins comparaţia.

"Cuvintele (lui Putin) fac parte dintr-o serie de comparaţii istorice absurde pe care le foloseşte pentru a-şi justifica atacul asupra Ucrainei”, a spus el. "Dar nimic nu justifică acest război".

"Împreună cu aliaţii noştri, furnizăm Ucrainei tancuri de luptă pentru ca aceasta să se poată apăra. Am cântărit cu atenţie fiecare livrare de arme, în strânsă coordonare cu aliaţii noştri, începând cu America".

Scholz a spus că o astfel de abordare bazată pe consens "evită o escaladare".

Putin "nu a făcut nicio ameninţare împotriva mea sau a Germaniei"

În interviul acordat Bild am Sonntag, Olaf Scholz a spus că Vladimir Putin "nu a făcut nicio ameninţare împotriva mea sau a Germaniei" în conversaţiile sale telefonice cu preşedintele rus.

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson, vorbind la BBC pentru un documentar la începutul acestei săptămâni, a declarat că liderul rus l-a ameninţat cu un atac cu rachete care "va dura doar un minut". Kremlinul a spus că Johnson minte.

Cancelarul german a spus că din conversaţiile pe care le-a avut cu Putin a reieşit clar că au opinii foarte diferite despre războiul din Ucraina, pe care Rusia îl numeşte o "operaţie militară specială".

"I-am explicat foarte clar lui Putin că Rusia are responsabilitatea exclusivă pentru război", a spus Scholz.

"Rusia şi-a invadat vecinul fără niciun motiv, pentru a lua sub controlul său părţi din Ucraina sau întreaga ţară".

Deoarece Germania consideră că acţiunile Rusiei au încălcat cadrul de pace al Europei, aceasta a oferit Ucrainei ajutor financiar, umanitar şi militar, a spus el. (sursa: news.ro)