Pavel Kamnev, directorul științific al uneia dintre cele mai mari companii de armament din lume și creatorul clasei de rachete Kalibr folosite de Marina Rusă, a murit luni, anunță Interfax.

Pavel Kamnev alaturi de Vladimir Putin in 2016Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

„La 9 ianuarie 2023, la vârsta de 86 de ani, a murit directorul științific al concernului Almaz-Antey, Erou al Muncii al Federației Ruse, Pavel Ivanovici Kamnev”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni de compania de stat rusă.

Înființată prin decret prezidențial de către Vladimir Putin în 2002, Corporația Almaz-Antey se numără între primii 10 producători de armament în lume, înregistrând în 2017 venituri de aproape 10 miliarde de dolari.

Serviciul de presă al companiei a mai notat că „Kamnev a fost unul dintre pilonii complexului militar-industrial autohton, un om de știință în domeniul științei rachetelor”.

„A luat parte activ la dezvoltarea multor sisteme de rachete, a desfășurat managementul științific și tehnic al celei mai importante lucrări, cea privind crearea și modernizarea a zeci de arme de rachete de diferite clase pentru Forțele Terestre, Marina, Forțele Aeriene, pentru sistemele antirachetă și de apărare aeriană ale țării, precum și exportul de arme”, mai afirmă comunicatul de presă.

Kamnev s-a născut pe 14 noiembrie 1937 la Mahacikala, capitala republicii Daghestan din Caucaz, și a absolvit Institutul de Aviație din Moscova.

Putin l-a decorat personal pe creatorul rachetelor Kalibr

El fusese numit în aprilie 2017 în funcția de director științific al corporației de stat Almaz-Antey și a condus consiliul de administrație al unui alt producător rus de armament. Vladimir Putin îi conferise titlul de „Eroul al Muncii” cu un an înainte.

Presa rusă scrie că omul de știință este autorul a peste douăzeci de invenții, fiind creditat inclusiv cu proiectarea rachetelor Kalibr folosite de Marina Rusiei în atacurile sale asupra Ucrainei.

Decesul său a survenit la mai puțin de săptămână după ce un alt inginer rus, Vladimir Nesterov, a decedat în condiții misterioase.

Nesterov era unul din cei mai buni ingineri ruşi şi a conceput rachetele ruseşti Angara, pe care Kremlinul intenţiona să le utilizeze pentru plecări în spaţiu. Datorită contribuţiei lui, este în curs de dezvoltare prima misiune rusească pe Lună.