Adunări publice au avut loc marţi în Rusia pentru a aduce un omagiu zecilor de recruți ucişi într-un bombardament în estul Ucrainei, un şoc care a declanşat un val de critici împotriva armatei ruse, mai mulți bloggeri militari ruși contestând bilanțul oficial al Ministerul rus al Apărării, informează AFP.

Sute de persoane au participat la un miting autorizat în Samara, centrul Rusiei, de unde erau originari unii dintre aceşti soldaţi ucişi la MakiivkaFoto: Arden Arkman / AFP / Profimedia

Lucru neobişnuit pentru Rusia, unde autorităţile păstrează în general tăcerea cu privire la pierderile militare suferite în Ucraina, circa 200 de persoane au participat la un miting autorizat în Samara, centrul Rusiei, de unde erau originari unii dintre aceşti soldaţi ucişi.

Locuitori depuneau trandafiri sau coroane de flori în faţa ”flăcării eterne” într-una dintre principalele pieţe ale oraşului, înainte de a se înclina cu respect sau a-şi face semnul crucii, potrivit unui corespondent al AFP. Un preot ortodox a rostit o rugăciune, apoi soldaţi au efectuat un salut trăgând cu puştile în aer.

Potrivit mass-media locale, adunări publice au avut loc şi în alte oraşe din regiune, în special în Toliati şi Sîzran.

Fapt rar, Ministerul Apărării rus a recunoscut luni că 63 de soldaţi au fost ucişi într-un atac ucrainean în seara Anului Nou asupra unei clădiri unde ei staţionau în Makiivka, oraş aflat sub ocupaţie rusă în regiunea Doneţk, a cărei anexare a fost revendicată de Moscova, însă Kievul a evocat un bilanţ mai mare.

O naivitate „criminală”

Aceste pierderi, printre cele mai grele suferite de Moscova în timpul unui singur atac de la lansarea ofensivei împotriva Ucrainei, în februarie 2022, au suscitat un şoc în Rusia, precum şi o avalanşă de critici din partea comentatorilor naţionalişti, altfel favorabili intervenţiei militare.

Emoţia suscitată de aceste pierderi, o nouă lovitură dură pentru Kremlin după eşecurile înregistrate în toamnă, a fost amplificată de faptul că soldaţii ucişi erau rezervişti ce fuseseră mobilizaţi.

Mai multe voci au denunţat o ”naivitate criminală”, care a făcut ca muniţii să fie depozitate în aceeaşi clădire unde erau cazaţi soldaţii. De asemenea, soldaţii erau autorizaţi să îşi folosească telefoanele mobile, ceea ce a permis localizarea lor de artileria ucraineană.

Bilanțul oficial, contestat de bloggerii militari ruși

Mai mulţi comentatori ruşi pro-război, foarte urmăriţi pe reţelele sociale, contestau de asemenea bilanţul de 63 de morţi, subestimat în opinia lor.

Semion Pegov, un celebru blogger militar rus, care în urmă cu doar câteva săptămâni a primit un premiu din partea preşedintelui Vladimir Putin, a postat marţi dimineaţă pe canalul său Telegram un videoclip de cinci minute în care discută despre ceea ce el numeşte „tragedia de la Makiivka".

„În ciuda declaraţiei oficiale a Ministerului Apărării, numărul exact al victimelor este încă necunoscut", a declarat Pegov în videoclip.

„În măsura în care putem avea încredere în propriile noastre surse care lucrează la locul unde s-a întâmplat această tragedie, în acest moment ei încă mai caută în moloz. Şi, din păcate, numărul victimelor acestei tragedii - un atac cu rachete HIMARS asupra clădirii în care erau cazaţi atât militari nou mobilizaţi, cât şi militari în activitate, inclusiv din Garda Naţională - ar putea fi mai mare", spune Semion Pegov.

Armata ucraineană susţine că aproximativ 400 de soldaţi ruşi au fost ucişi şi alţi 300 au fost răniţi şi spune că numărul exact este „în curs de clarificare". În orice caz, acest atac ar reprezenta una dintre cele mai grele pierderi suferite de forţele ruseşti în acest război.

Pegov nu este singurul care pune sub semnul întrebării versiunea oficială a Rusiei. Igor Ghirkin, un fost oficial din autoproclamata Republică Populară Doneţk, susţinută de Rusia, a sugerat luni că numărul morţilor şi al răniţilor ar putea ajunge la sute.

Vladimir Putin nu a reacționat

Trei zile au trecut de atunci, însă preşedintele rus Vladimir Putin nu a reacţionat încă la bombardamentul din Makiivka, anunţat chiar în săptămâna Crăciunului ortodox de rit vechi.

Potrivit Ministerului Apărării rus, rachetele au fost trase de lansatoare multiple HIMARS, o armă furnizată de SUA forţelor ucrainene.

La rândul lor, ucrainenii au anunţat că s-au confruntat cu mai multe atacuri ruse de la începutul noului an.

(surse Agerpres, news.ro)

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro