Presa rusă a scris vineri despre căderea unor „obiect zburătoare neidentificate” în regiunea Volgograd din sudul țării, agenția de stat TASS dând însă asigurări că fragmentele prăbușite nu au afectat infrastructura din zonă.

Unul dintre fragmentele descoperite de localniciFoto: Captura video

„Pe rețelele de socializare au apărut informații despre căderea de fragmente ale unor obiecte zburătoare neidentificate pe teritoriul districtului Yelanski, fragmente fiind găsite de localnici în diferite locuri”, notează cea mai cunoscută agenție de presă a statului rus.

Potrivit TASS, unele dintre fragmente au fost găsite pe câmp, altele pe proprietățile private ale oamenilor.

„Conform informațiilor operaționale ale serviciilor de urgență din districtul Yelansky, părțile căzute ale unui obiect neidentificat nu au afectat infrastructura semnificativă din punct de vedere social și nimeni nu a fost rănit în urma căderii lor”, afirmă un comunicat remis presei de către administrația regională.

TASS mai notează că la fața locului se află momentan serviciile de urgență și poliția și că „pe măsură ce apar noi informații despre incident, locuitorii raionului vor fi informați prin intermediul site-urilor oficiale, rețelelor de socializare și mass-media”.

Un mister în Rusia după noile atacuri cu rachete împotriva Ucrainei

Nu este clar însă dacă este vorba despre un singur obiect care s-a prăbușit sau mai multe, pe rețelele de socializare rusești și site-urile locale care au raportat știrea circulând vorbindu-se de cel puțin trei, în timp ce autoritățile menționează doar unul.

În pofida asigurărilor date de autorități, unii localnici au relatat că autostrada principală din regiune a fost blocată în districtul Yelanski, aflat la aproximativ 300 de kilometri de capitala regională.

Site-ul local Bloknot Volgograd notează de exemplu că „au fost mai multe obiecte neidentificate și anume – trei, două căzând aproximativ în același loc, în câmp” și că al treilea s-a prăbușit într-un hambar.

Aceeași sursă notează de asemenea că unii copacii au fost doborâți, citând în acest sens relatările de pe rețelele de socializare ale localnicilor. Unul dintre locuitori a declarat că obiectul prăbușit în habar ar fi fost o dronă, site-urile din zonă speculând că ar fi fost vorba de un atac al forțelor armate ucrainene.

Ucrainenii în schimb speculează că ar fi fost vorba de rachete lansate de ruși asupra țării lor care nu au mai ajuns la destinație și s-au prăbușit pe teritoriul Rusiei.

Forțele rusești au lansat din nou un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei vineri dimineață, acesta provocând „pagube colosale” infrastructurii energetice din Harkov, potrivit autorităților ucrainene.

Operatorul rețelei electrice ucrainene a anunțat vineri că va fi nevoie de mai mult timp pentru a repara rețeaua națională și pentru a restabili energia electrică decât a fost necesar după atacurile anterioare cu rachete rusești.

După ce Rusia a lansat vineri peste 70 de rachete asupra Ucrainei, operatorul de rețea a transmis că, „având în vedere că acesta este deja al nouălea val de atacuri cu rachete asupra instalațiilor energetice, restabilirea alimentării cu energie electrică ar putea dura mai mult decât înainte."

Urmărește ultimele evoluții din a 296-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.