Un celebru opozant al Kremlinului încarcerat pentru că a denunţat ofensiva militară din Ucraina a cerut miercuri eliberarea, în prima zi a unui proces care simbolizează represiunea implacabilă împotriva vocilor critice în Rusia, relatează AFP și Agerpres.

Opozantul Ilia Iaşin, judecat în RusiaFoto: Alexander NEMENOV / AFP / Profimedia

Ilia Iaşin, în vârstă de 39 de ani şi deputat în consiliul local al Moscovei în momentul arestării, este acuzat că „a difuzat informaţii false” despre armata rusă cu „incitare la ură”, un capăt de acuzare pasibil de zece ani de închisoare.

El este acuzat că, în timpul unei alocuţiuni în direct pe YouTube, a denunţat „moartea civililor” în oraşul ucrainean Bucha, în apropiere de Kiev, unde armata rusă a fost acuzată de abuzuri, lucru pe care Moscova îl neagă.

În cadrul audierii, Iaşin a cerut punerea sa în libertate pe timpul desfăşurării procesului, susţinând că nu are nicio intenţie de a se sustrage justiţiei părăsind ţara, potrivit unei jurnaliste a AFP.

„Dacă aş fi vrut să fug, aş fi făcut-o de mult timp”, a spus el din cuşca de sticlă alocată inculpaţilor.

„Îmi iubesc ţara şi sunt pregătit să îmi sacrific libertatea pentru a trăi aici (...) Sunt un patriot rus”, a adăugat el.

Îmbrăcat cu un pulover închis la culoare şi blugi albaştri, Iaşin a părut relaxat, adresându-se instanţei pe un ton ludic, reuşind chiar să stârnească zâmbetul magistraţilor, care altfel sunt austeri, comentează AFP.

Iaşin este unul dintre ultimii opozanţi de prim-plan ai preşedintelui Vladimir Putin care nu au părăsit ţara în contextul represiunii, ce i-a determinat pe numeroşi critici ai Kremlinului să aleagă exilul în locul închisorii.

El a fost arestat în iunie şi plasat în detenţie preventivă în iulie, ceea ce nu l-a împiedicat să continue să critice autorităţile în mod acerb şi să denunţe intervenţia militară din Ucraina.

La începutul lui noiembrie, el i-a acuzat pe judecătorii ruşi că sunt „servitori” ai puterii şi că îi dau lui Putin un „sentiment de impunitate”. „Acest sentiment a dus în cele din urmă ţara noastră la un război sângeros şi la zeci de mii de victime”, a spus Iaşin.

El este judecat pe baza articolelor din Codul Penal introduse la scurt timp după începutul ofensivei din Ucraina şi care prevăd pedepse pentru cei care „discreditează” armata sau „publică informaţii false” despre acest subiect.

Iaşin a fost un apropiat al opozantului Boris Nemţov, asasinat în 2015, dar şi al activistului anticorupţie Alexei Navalnîi, închis de la începutul lui 2021 după ce a supravieţuit unei operaţiuni de otrăvire pe care a pus-o pe seama Kremlinului.

Procesul care s-a deschis miercuri se numără printre multiplele cazuri deschise împotriva unor reprezentanţi politici ai opoziţiei sau unor simple persoane particulare care au criticat ofensiva rusă din Ucraina.

În iulie, un deputat local de opoziţie din Moscova, Alexei Gorinov, a fost judecat pentru difuzare de „informaţii false” despre armata rusă după ce a denunţat conflictul din Ucraina şi condamnat la şapte ani de închisoare.

___