Rusia a denunţat sâmbătă o decizie „provocatoare” a Varşoviei, după refuzul Poloniei de a autoriza intrarea pe teritoriul său a ministrului rus de externe Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE, relatează AFP.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al RusieiFoto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia

„Decizia Poloniei (...) este provocatoare şi fără precedent”, a reacționat MAE rus într-un comunicat.

„Nu numai că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii Organizații” pentru securitate și cooperare în Europa (OSCE), acuză diplomația rusă în comunicat.

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunțat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea pe teritoriul său a lui Serghei Lavrov.

„Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale în conformitate cu reglementările în vigoare”, a explicat pentru AFP o sursă din cadrul preşedinţiei anuale rotative a OSCE, asigurată în prezent de Varșovia.

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să „includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană” în urma ofensivei declanşate de Rusia în Ucraina pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov.

___