Mii de cehi au protestat vineri la Praga, cerând guvernului de centru-dreapta demisia pentru a permite alegeri anticipate și cerând discuții cu Rusia privind aprovizionarea cu gaz înainte de venirea iernii, relatează Reuters.

protest anti-UE in Cehia. Protestatarii cer negocieri directe cu Rusia in privinta gazuluiFoto: Captura YouTube

Manifestația de Ziua Națională din piața principală din Praga a fost a treia organizată de mișcările politice de extremă dreaptă, grupurile marginale și Partidul Comunist. Poliția a estimat că protestul de vineri a adunat mai puține persoane decât cele doua mitinguri anterioare, numărul participanților de vineri fiind mai mic decât cel al zecilor de mii.

Grupul care a organizat protestul, „Republica Cehă în primul rând!” se opune Uniunii Europene și alianței transatlantice NATO și dorește ca națiunea de 10,7 milioane să fie neutră din punct de vedere militar.

Protestatarii au fluturat steaguri cehe, au scandat „Demisia, demisia” și purtau pancarte care cereau ieșirea din NATO și UE.

„Aceasta este o nouă renaștere națională și scopul ei este ca Republica Cehă să fie independentă”, a declarat organizatorul evenimentului Ladislav Vrabel. „Când văd o piață plină, nimeni nu poate opri asta”.

Prețurile ridicate ale energiei, alimentate de războiul din Ucraina, au făcut presiuni asupra guvernelor din întreaga Europă pentru a amortiza lovitura costurilor crescânde ale energiei pentru consumatori și întreprinderi.

Guvernul ceh al prim-ministrului Petr Fiala a semnat sancțiunile UE împotriva Rusiei și a adoptat o atitudine dură în privința invaziei Ucrainei. De asemenea, a adoptat o serie de măsuri, inclusiv ajutoare financiare pentru companii și plafoane de preț pentru energie electrică pentru gospodării.

Șeful Wagner susține că are un număr „uriaș” de centre de recrutare în Cehia

​Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, a afirmat că acesta are un număr „uriaș” de centre de recrutare în Cehia.

„Da, într-adevăr, avem un număr uriaș de centre de recrutare în Republica Cehă. În general, vreau să notez că cetățenii Republicii Cehe luptă perfect în rândurile grupului Wagner. Și sunt foarte mândri că sunt singurii dintre acei europeni care muncesc cu armele în mână pentru a proteja interesele Federației Ruse”, a afirmat Prigojin pe un canal de știri ceh obscur de pe Telegram numit „neCT24”.

El i-a numit pe cehi coloana vertebrală a unităților Wagner.

„Vreau să subliniez încă o dată că cehii sunt cu adevărat coloana vertebrală a unor unități Wagner”, a mai spus Evgheni Prigojin, susținând că în cadrul grupării de mercenari ar activa un batalion format din cehi numit „Švejk”, după personajul din cunoscutul roman satiric „Peripețiile bravului soldat Švejk” al autorului Jaroslav Hašek.

Evident, aceste afirmații ale șefului mercenarilor Wagner, supranumit „bucătarul lui Putin” datorită firmelor sale care se ocupă de catering pentru Kremlin, trebuie privite cu circumspecție maximă, Telegram fiind unul dintre cele mai populare canale de răspândire a dezinformărilor rusești.

Există de asemenea suspiciuni puternice că Telegram, un canal de mesagerie ce a crescut în popularitate după ce WhatsApp a încercat să impună noi reguli ce i-ar permite să extindă colectarea datelor utilizatorilor săi, este controlat de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

Proteste anti-NATO și anti-UE la Praga

La fel ca și România și alte state comuniste din fostul bloc sovietic, Cehia a fost una dintre țintele predilecte ale dezinformării rusești după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.

La începutul lunii septembrie aproape 70.000 de persoane au protestat la Praga împotriva guvernului ceh, cerând coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie şi exprimându-şi opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO.

Protestul a fost organizat de Partidul Comunist Ceh și alte formațiuni cu viziuni pro-rusești, atât din extrema stângă, cât și cea dreaptă, a spectrului politic.

Acestea afirmă că Cehia, ţară care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, ar trebui să fie neutră din punct de vedere militar şi să-şi asigure contracte directe cu furnizori de gaz, inclusiv cu Rusia.

Un alt protest „anti-sărăcie” a fost organizat în capitala cehă, dar și în Bratislava, de aceleași facțiuni sau unele afiliate din Slovacia în luna octombrie.

La alegerile parlamentare organizate în luna noiembrie a anului trecut Partidul Comunist Ceh a rămas fără niciun mandat în legislativul de la Praga pentru prima oară în ultimii aproape 80 de ani.