O înregistrare video ciudată apărută pe rețelele de socializare a surprins un tanc rusesc învârtindu-se încontinuu în cerc, declanșând un val de ironii în rândul internauților.

Tancul rusesc a facut deliciul internautilorFoto: Captura video

Administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker notează că tancul rusesc, un model T-80BV, și-a pierdut o șenilă în urma unei lovituri dar că motorul vehiculului a continuat să funcționeze, în pofida faptului că echipajul său a fost probabil ucis sau rănit.

Filmarea surprinsă cel mai probabil de militarii ucraineni a stârnit comentarii acide pe Twitter, un comentator afirmând că imaginile video sunt o metaforă pentru situația actuală a Rusiei.

Comentariul vine în contextul în care istoricul Mark Galeotti, unul dintre cei mai reputați specialiști în subiecte ce țin de Rusia, a explicat că președintele Vladimir Putin se confruntă cu mai multe capcane pe care el însuși și le-a construit și din care îi este tot mai greu să iasă.

Alți utilizatori ai Twitter au răspuns cu imagini GIF reprezentative:

Numeroși internauți au afirmat de asemenea că tancul care se învârte în cerc este reprezentativ pentru prestația din război a armatei ruse în ansamblul său.

Deși în cazul de față explicația pentru înregistrarea video pare una simplă, ea a apărut la mai puțin de o săptămâna după ce o alta, care arată cum un blindat rusesc intră direct într-un șir de mine deși el este perfect vizibil pe șosea, a părut să îi lase perplecși inclusiv pe analiștii militari.

Urmărește ultimele evoluții din a 236-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.