Șeful agenției ONU pentru controlul nuclear a declarat că se înregistrează progrese în ceea ce privește stabilirea unei zone de siguranță în jurul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, ocupată de Rusia, potrivit AFP.

Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a distribuit pe Twitter fotografii de la o întâlnire cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, care a avut loc joi într-un buncăr din Kiev, afirmând că "facem progrese" în vederea stabilirii unei zone de protecție în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa.

Mai târziu, joi, Grossi a declarat reporterilor din Kiev că "munca continuă și cred că facem progrese bune".

Cu toate acestea, el a adăugat că "situația continuă să fie extrem de fragilă, extrem de precară".

Într-un tweet, Kuleba a declarat că a "reiterat faptul că Rusia trebuie să se retragă de la centrala ZNPP pentru a asigura siguranța și securitatea nucleară, să oprească imediat răpirile și intimidarea personalului ucrainean", atunci când s-a întâlnit joi cu Grossi.

___