După exploziaputernică ce a avut loc sâmbătă dimineață pe podul Kerci, care supratraversează strâmtoarea dintre Marea Neagră și Marea Azov și leagă Crimeea de Rusia, o parte din podul rutier s-a prăbușit în apă, lăsând practic o singură bandă viabilă din cele 4 pentru a străbate podul cu mașina. În paralel, și podul feroviar a fost afectat, după ce un tren cu vagoane-cisternă care traversa podul a luat foc imediat după explozie.

Distrugerile de la calea ferata de pe Podul KerciFoto: Colaj foto

Podul feroviar de peste strâmtoarea Kerci are două căi de linie ferată, iar una din ele a scăpat fără daune și pe ea se poate circula în prezent, chiar dacă cu restricții severe din pricina incendiului.

Pe linia ferată pe care a ars trenul cu vagoane-cisternă, însă, pagubele sunt semnificative și nu e clar deocamdată dacă daunele sunt și structurale. Un video publicat de la fața locului, după evacuarea de pe șina a unei părți din vagoanele prinse în incendiu arată care este amploarea distrugerilor.

Pe imagini se vede că șinele efectiv s-au topit sub greutatea vagoanelor cuprinse de flăcări și s-au deformat substanțial. La pachet, mai multe elemente conexe linie feroviare - de semnalizare, de alimentare curent etc - au fost afectate.

În plus, laterala podului care dă spre căile rutiere, acolo unde trei secțiuni de pod s-au prăbușit în apă, s-a lăsat puternic într-o parte și ar putea semnala probleme structurale. Deocamdată rușii încă nu au curățat complet locul incendiului și încă evaluează cât de extinse sunt daunele.

VEZI ȘI: