Bloggerii militari ruși comentează cu o tot mai mare îngrijorare progresele ucrainene din jurul Lymanului, sugerând că forțele rusești din această zonă s-ar putea confrunta curând cu o înfrângere, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima evaluare privind războiul.

Trupele ucrainene sunt pe cale să încercuiască forțele ruse din zona LymanFoto: Levine/Washington Post / Sipa Press / Profimedia

Mai mulți bloggeri ruși din domeniu și corespondenți militari proeminenți au afirmat că trupele ucrainene au avansat la vest, nord și nord-est de Lyman și acționează pentru a finaliza încercuirea trupelor rusești din Lyman și de-a lungul malului nordic al râului Siverski Doneț din această zonă.

Bloggerii militari ruși (milbloggeri) spun că trupele ucrainene amenință pozițiile rusești și liniile de comunicații care sprijină gruparea Lyman.

Colapsul „buzunarului” Lyman va avea, probabil, consecințe foarte importante pentru trupele Moscovei din nordul regiunii Donețk și din vestul regiunii Lugansk și ar putea permite trupelor ucrainene să amenințe pozițiile rusești de-a lungul graniței de vest a regiunii Lugansk și în zona Severodonețk-Lysychansk.

Liderii militari ruși nu au reușit să pregătească climatul informațional pentru o potențială înfrângere iminentă a trupelor de invazie din Lyman.

Ministerul rus al Apărării nu a menționat pierderile sale actuale din jurul Lymanului și nici nu s-a pregătit pentru prăbușirea acestui sector al liniei frontului, ceea ce probabil va reduce și mai mult moralul deja scăzut al rușilor.

Anterior, autoritățile militare ruse nu au reușit să creeze un climat informațional pentru pierderile rusești în primele etape ale contraofensivei ucrainene din regiunea Harkov, ceea ce a devastat moralul forțelor rusești și a dus la panică pe axa estică.

Furia ulterioară din spațiul informațional naționalist rusesc a jucat probabil un rol în decizia Kremlinului de a ordona mobilizarea parțială, o încercare haotică de a consolida liniile rusești.

Viitoarele avansuri ucrainene în jurul unor zone critice din Donețk și din regiunea Lugansk ar putea să creeze și mai multe fisuri între naționaliștii ruși și conducerea militară, precum și între trupele rusești și superiorii lor, mai notează ISW.

-----------------