Fostul președinte rus Dmitri Medvedev - care recent a acuzat Occidentul că „joacă șah cu moartea” prin sprijinul său pentru Ucraina - a avertizat joi că orice armament din arsenalul Moscovei, inclusiv armele nucleare strategice, ar putea fi folosite pentru a apăra „teritoriile din Ucraina care vor fi alipite Rusiei", conform Reuters și The Guardian. „Cu siguranță, rachetele hipersonice își vor putea atinge țintele din Europa și Statele Unite mult mai rapid”, a amenințat Medvedev.

Vladimir Putin și Dmitri MedvedevFoto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Medvedev, care este vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a postat pe Telegram un nou mesaj prin care amenință Occidentul, avertizând că Moscova va apăra teritoriile din Ucraina care vor fi incluse în Rusia în urma așa-ziselor referendumuri inclusiv prin folosirea armelor nucleare strategice, conform The Guardian:

  • „Vor avea loc referendumuri, iar republicile din Donbas și alte teritorii vor fi incluse în Rusia. Protecția tuturor teritoriilor care se alătură Rusiei va fi întărită semnificativ de către Forțele armate ruse.
  • Rusia a anunțat că nu numai capacitățile de mobilizare, ci și orice alt armament rusesc, inclusiv arme nucleare strategice și arme bazate pe noi principii, ar putea fi folosite pentru o astfel de protecție.
  • Prin urmare, diverși idioți pensionari cu trese de generali nu ne vor speria dacă vorbesc despre o lovitură a NATO în Crimeea.
  • Cu siguranță, rachetele hipersonice își vor putea atinge țintele din Europa și Statele Unite mult mai rapid.
  • Occidentul, în general, toți cetățenii țărilor NATO trebuie să înțeleagă că Rusia și-a ales propriul drum. Nu există cale de întoarcere”.

Mesajul lui Medvedev vine de la o zi de la discursul către națiune susținut de Vladimir Putin prin care a anunțat o mobilizare militară parțială și a amenințat Occidentul că nu va ezita să răspundă la „șantajul nuclear” pe care îl practică liderii principalelor state NATO.

  • „Vorbim nu numai despre bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie încurajată de Occident, care amenință cu o catastrofă nucleară, ci și despre declarațiile unor reprezentanți de rang înalt ai principalelor state NATO despre posibilitatea și utilizării armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei - arme nucleare. Celor care își permit astfel de afirmații cu privire la Rusia, vreau să vă reamintesc că țara noastră are diverse mijloace de distrugere, iar în unele componente mai moderne decât cele ale țărilor NATO. (...)

Dacă integritatea teritorială a țării noastre este amenințată, vom folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul – aceasta nu este o cacealma”, a spus Putin în mesajul televizat adresat națiunii.