Drapelul ucrainean a fost arborat la granița dintre regiunile Donețk și Harkov, după cum a anunțat marți într-o postare pe Telegram Pavlo Kirilenko, șeful administrației militare din regiunea Donețk, transmite CNN.

Război în UcrainaFoto: Anatolii Stepanov / AFP / Profimedia

„Steagul ucrainean a fost arborat pe indicatorul de intrare de la granița dintre regiunile Donețk și Harkov!”, a scris el. „Mulțumită forțelor noastre armate, această secțiune a autostrăzii Kiev-Harkov-Dovjanski este liberă de ocupanți, dar extrem de periculoasă, fiindcă e literalmente plină de resturi mortale”.

Kirilenko mai spune că până de curând în zonă se dădeau lupte crâncene, dar acum au rămas doar echipamente abandonate şi câmpuri minate.

„Împreună cu prim-adjunctul ministrului Afacerilor Interne, Yevhen Yenin, şi cu şeful Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă, Serhiі Kruk, am mers la faţa locului pentru a evalua amploarea lucrărilor de deminare care trebuie efectuate”, a precizat el.

___