Dezbaterile urgente de luni din rândul autoritățile proruse privind necesitatea ca Moscova să anexeze imediat regiunile Lugansk și Donețk (o mare parte din această din urmă regiune nu se află sub ocupație) sugerează că ofensiva ucraineană în curs de desfășurare din nordul țării panichează forțele proruse și unii factori de decizie de la Kremlin, scrie Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în ultima sa evaluare.

Separatiști pro-ruși din Doneţk şi LuhanskFoto: Ilya Pitalev / Sputnik / Profimedia Images

„Parlamentele” din Republicile Populare Donețk și Lugansk (DNR și LNR) au cerut autorităților pro-ruse să organizeze „urgent" un referendum privind recunoașterea DNR și LNR ca entități rusești.

Propaganda rusă și redactorul-șef al RT, Margarita Simonian, au lăudat acest apel, denumindu-l „scenariul Crimeei".

Simonian a scris că, prin recunoașterea zonelor ocupate ca teritoriu rusesc, Moscova ar putea amenința mai ușor NATO cu lovituri de represalii pentru contraatacurile ucrainene, „dezlegând mâinile Rusiei în toate privințele".

Această abordare este incoerentă, subliniază ISW.

Forțele rusești nu controlează tot teritoriul oblasturilor Donetsk și Lugansk. Prin urmare, anexarea teritoriilor revendicate de DNR și LNR ar însemna ca Rusia să anexeze regiuni care ar fi parțial „ocupate" de autoritățile ucrainene legitime și de trupele în plină ofensivă ale Kievului.

Kremlinul s-ar trezi într-o poziție umilitoare

Loviturile ucrainene în Crimeea demonstrează în mod clar că atacurile ucrainene pe teritoriul anexat ilegal de Moscova nu declanșează automat represalii ale Rusiei împotriva NATO, așa cum ar dori Simonian să creadă publicul său.

O anexare parțială în acest stadiu ar plasa, de asemenea, Kremlinul în poziția ciudată de a cere ca forțele ucrainene să dezocupe teritoriul „rusesc" și în poziția umilitoare de a nu putea impune acest lucru.

Nu este deloc clar dacă Vladimir Putin ar fi dispus să se pună într-o astfel de încurcătură pentru beneficiul îndoielnic de a putea amenința mai ușor NATO sau Ucraina cu o escaladare la care este foarte puțin probabil să recurgă în acest stadiu.

Este posibil ca liderii ruși să nu mai aibă capacități de a opri forțele ucrainene în timp ce acestea avansează peste râul Oskil și mai aproape de regiunea Lugansk. Este posibil ca cei de la Kremlin să creadă că anexarea parțială ar putea impulsiona recrutarea de forțe suplimentare, atât din interiorul Rusiei, cât și din interiorul teritoriului ucrainean recent anexat.

Armata rusă încearcă cu disperare să mobilizeze forțe suplimentare din toate sursele potențiale pentru a suplimenta unitățile lor puternic degradate și demoralizate, dar s-a dovedit incapabilă să genereze o putere de luptă semnificativă.

Ultimele discuții despre anexare nu iau în calcul alte zone din sudul Ucrainei ocupate de Rusia, în care Kremlinul plănuia anterior „referendumuri” de anexare.

Disponibilitatea de a renunța la promisiunea de a alipi la Rusia toate zonele ocupate în același timp ar fi văzută de grupurile de opinie pro-război drept o cedare semnificativă din partea lui Putin, în condițiile în care liderul de la Kremlin vrea să câștige popularitate în rândul acestor grupuri.

Rămâne de văzut dacă este dispus să se compromită pe plan intern într-un astfel de mod.

Concluzii cheie de la ISW

  • Discuția urgentă de luni din rândul reprezentanților Moscovei despre necesitatea ca Rusia să anexeze urgent regiunile Lugansk și Donețk sugerează că ofensiva ucraineană în curs de desfășurare din nordul Ucrainei panichează forțele proxy și unii factori de decizie de la Kremlin.
  • Succesele contraofensivei ucrainene degradează moralul în rândul unităților rusești care erau considerate de elită înainte de invazia Ucrainei.
  • Probabil că forțele ucrainene continuă operațiuni ofensive limitate și localizate peste râul Oskil și de-a lungul liniei Lyman-Yampil-Bilohorivka.
  • Forțele rusești au continuat atacurile terestre la sud de Bahmut.
  • Armata ucraineană continuă să lovească mijloacele militare, de transport și logistice rusești din regiunea Herson. Surse ucrainene și rusești au identificat trei zone de acțiuni militare luni: la nord-vest de orașul Herson, în apropierea capului de pod ucrainean peste râul Inhuleț și în nordul regiunii Herson, lângă Olhine.
  • Dimensiunea unităților de voluntari pe care Rusia le poate genera este probabil în scădere.

-------------------