Fotografii cu noi uniforme propuse forțelor armate ruse au făcut înconjorul rețelelor de socializare, numeroși internauți remarcând asemănarea acestora cu uniformele folosite de unele trupe germane în anii 1940.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Se mai gândește cineva că Moda de Toamnă are arome de fascism ce amintesc de 1940?”, a scris pe pagina sa de Twitter și Jason Jay Smart, un analist și consultant politic american care a lucrat de-a lungul anilor în mai multe foste state sovietice, printre care Rusia, Ucraina și Republica Moldova.

Acesta notează de asemenea că noile uniforme au fost create de Institutul de Artă Industrială din Moscova, aceasta fiind una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din domeniul artelor în Rusia.

În 2010 Smart a fost declarat persoană „non-grata” pe viață de către autoritățile ruse din cauza consultanței oferite opoziției democratice din țară.

Uniformele naziste au fost confecționate în mod faimos de cunoscutul creator german Hugo Boss, casa de modă fondată de acesta cerându-și scuze în 2011 pentru consexiunile sale cu regimul lui Adolf Hitler după ce o investigație comandată de companie a descoperit că legăturile dintre aceasta și liderii de la Berlin erau mai extinse decât se credea anterior.

Rusia susține că vrea să „denazifice” Ucraina

Oficialii ruși și mass-media rusă de propagandă au afirmat în mod repetat că unul dintre obiectivele principale ale „operațiunii militare speciale” ordonate de președintele Vladimir Putin ar fi „denazificarea Ucrainei”.

Propaganda Kremlinului și autoritățile de la Moscova repetă practic afirmațiile făcute de Putin în declarația de război pe care acesta a citit-o la primele ore ale dimineții zilei de 24 februarie.

„Scopul său (al 'operațiunii militare speciale)' este de a proteja oamenii care au fost supuși hărțuirii și genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani. Și pentru aceasta ne vom strădui pentru demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”, afirma președintele rus la momentul respectiv.

Un interviu rar acordat săptămâna trecută de un colonel al forțelor speciale ruse „Spetsnaz” arată cât de eficientă a fost propaganda Moscovei, militarul rus afirmând, printre altele, că „Denazificarea ar trebui efectuată prin aceleași metode ca în Marele Război Patriotic, cel puțin ca în 1944-1945”.

„Faptul că mass-media noastră continuă să promoveze frăția între popoarele noastre cred că este cel puțin lipsit de etică, mai ales acum. Prizonierii de război naționaliști trebuie împușcați”, a mai afirmat colonelul Andrei Kumov căruia președintele Vladimir Putin i-a conferit titlul de „Erou al Rusiei”.

Urmărește ultimele evoluții din a 166-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.