Producția zilnică de gaze a companiei rusești Gazprom a scăzut în iulie la cel mai de jos nivel din 2008, potrivit cifrelor, pe fondul temerilor continue că Moscova ar putea provoca o criză energetică în Europa prin întreruperea aprovizionării, scrie The Guardian.

Gazprom, companie de stat la ordinele lui PutinFoto: Gazprom

Firma energetică de stat a pompat luna trecută 774 de milioane de metri cubi pe zi - cu 14% mai puțin decât în iunie -, potrivit unei analize realizate de Bloomberg pe baza datelor publicate luni.

Aceasta a constatat că producția totală a monopolului rus de export de gaze naturale pentru întregul an a fost de 262,4 miliarde de metri cubi, în scădere cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Încetinirea producției vine ca urmare a deteriorării relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană de când Vladimir Putin a ordonat trupelor să invadeze Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Afacerea controlată de Kremlin a redus săptămâna trecută livrările de gaze către principalul gazoduct al continentului către Europa - Nord Stream 1 - la doar 20% din capacitate.

Gazprom a susținut că acest lucru se datorează unor probleme de întreținere a turbinelor sale, dar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că nu există "niciun motiv tehnic justificabil" pentru această reducere.

Urmărește ultimele evoluții din a 159-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.