Statele Unite au anunțat luni că vor trimite arme noi în valoare de 550 de milioane de dolari forțelor ucrainene care luptă împotriva invaziei rusești, inclusiv muniție pentru lansatoarele de rachete, care devin din ce în ce mai importante în această luptă, potrivit AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ajutorul va "include mai multe muniții pentru sistemele (...) Himars", a declarat presei un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Aceasta ridică la peste 8 miliarde de dolari valoarea totală a asistenței militare acordate Ucrainei de la preluarea mandatului de către președintele Joe Biden, a precizat el.

În plus, alte 4 sisteme americane de rachete HIMARS au ajuns în Ucraina, a anunțat ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.

SUA anunțaseră încă de pe 22 iulie că au aprobat un nou ajutor militar de 270 de milioane de dolari pentru Ucraina, inclusiv patru noi sisteme de rachete HIMARS.

Noul ajutor va duce numărul total al sistemelor de rachete de artilerie de mare mobilitate M142 trimise în Ucraina la 20.

Ucraina a mai primit prima tranșă de 500 de milioane de euro asistență financiară din partea UE.

Prim-ministrul Denis Shmihal a declarat că Ucraina a primit prima tranșă din ajutorul de un miliard de euro pentru a depăși dezastrul financiar cauzat de război.

A doua tranșă ar urma să fie virată marți, 2 august, potrivit premierului citat de Kyiv Independent.

Urmărește ultimele evoluții din a 159-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.