Un tribunal din Rusia a amendat joi compania de mesagerie WhatsApp a Meta Platforms, proprietarul Snapchat, Snap, și alte firme străine pentru că ar fi refuzat să stocheze datele utilizatorilor ruși pe plan național, transmite Reuters.

Logo WhatsAppFoto: Bigtunaonline, Dreamstime.com

Moscova a intrat în conflict cu cele mai mari companii din industria tehnologiei în legătură cu conținutul, cenzura, datele și reprezentarea locală, în dispute care s-au intensificat de când Rusia și-a trimis forțele armate în Ucraina, la 24 februarie.

Tribunalul districtual Tagansky din Moscova a amendat WhatsApp cu 18 milioane de ruble (301.255 de dolari) pentru recidivă, după ce în august anul trecut a fost sancționată cu 4 milioane de ruble.

Amenda WhatsApp a depășit sancțiunea de 15 milioane de ruble aplicată luna trecută companiei Google, aparținând Alphabet Inc, pentru o încălcare repetată.

Instanța a amendat proprietarul Tinder, Match Group, cu 2 milioane de ruble, Snap și Hotels.com, deținut de Expedia Group Inc, cu 1 milion de ruble, și serviciul de streaming muzical Spotify cu 500.000 de ruble.

Autoritatea de reglementare în domeniul comunicațiilor Roskomnadzor a declarat că cele cinci companii nu au furnizat la timp documente care să confirme că stocarea și procesarea datelor utilizatorilor ruși au avut loc pe teritoriul Rusiei.

Ce spun companiile

Expedia Group a precizat într-o declarație că analizează decizia instanței, dar nu are alte informații de furnizat.

"Cu toate acestea, putem confirma că Hotels.com și-a închis punctul de vânzare din Rusia la 1 aprilie 2022 și nu mai colectează datele utilizatorilor ruși", a precizat Expedia.

Celelalte companii nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Spotify și-a închis biroul din Rusia în martie și, la scurt timp după aceea, și-a suspendat serviciile în această țară.

Rusia a restricționat accesul la platformele emblematice ale Meta, Facebook și Instagram, precum și la rețeaua socială Twitter, la scurt timp după începerea conflictului din Ucraina, o măsură pe care criticii au considerat-o ca fiind un efort al Rusiei de a exercita un control mai mare asupra fluxurilor de informații.

"Așa putem fi siguri că nimeni nu are acces la datele rușilor"

Meta a fost găsită vinovată de "activitate extremistă" în Rusia și a văzut un apel împotriva etichetării respins în iunie, dar Moscova a permis ca WhatsApp să rămână disponibil.

Mai mult de 600 de companii străine au acceptat cererile Rusiei de când a fost adoptată legea privind stocarea datelor în 2015, a declarat Anton Gorelkin, șeful adjunct al comisiei pentru politica informațională din Parlamentul rus.

"În contextul războiului informațional cu Occidentul, suntem convinși că această lege a fost necesară", a scris Gorelkin pe Telegram.

"Doar în acest fel putem fi siguri că serviciile de informații străine și tot felul de escroci nu au acces la date".

-------