​Forțele ruse vor încerca să cucerească mai multe orașe mici din Donbas în cursul săptămânii viitoare, inclusiv Siversk și Dolîna, aflate în apropiere de Slaviansk și Kramatorsk, se arată în evaluarea de miercuri dimineaţă a ministerului britanic al apărării. În acelaşi timp, sentimentul antirusesc ia amploare în localităţile ocupate de invadatori şi tot mai mulţi oficiali pro-ruşi sunt ţintele unor atacuri.

Intrarea in Slaviansk, ciuruita de gloanteFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Ce spun serviciile secrete militare britanice:

  • În Donbas, forțele rusești se vor concentra probabil pe cucerirea mai multor orașe mici în cursul săptămânii viitoare, inclusiv Siversk și Dolîna, în apropierea orașelor Slaviansk și Kramatorsk. Zonele urbane din Slaviansk și Kramatorsk rămân probabil principalele obiective pentru această fază a operațiunii.
  • Rusia continuă să încerce să submineze legitimitatea statului ucrainean și să își consolideze propria guvernare și controlul administrativ asupra părților ocupate din Ucraina.
  • Recent, acest lucru a inclus o inițiativă de înfrățire a orașelor și regiunilor rusești și ucrainene pentru a dezvolta administrații post-conflict și un decret pentru a facilita obținerea cetățeniei ruse de către ucraineni.
  • Sentimentul antirusesc din Ucraina ocupată a dus la luarea în vizor a oficialilor ruși și pro-ruși. Administrația numită de ruși în Velykyy Burluk a recunoscut că unul dintre primarii săi a fost ucis la 11 iulie 2022 într-un atentat cu mașină capcană.
  • Este probabil ca țintirea oficialilor să se intensifice, exacerbând provocările deja semnificative cu care se confruntă ocupanții ruși și crescând presiunea asupra formațiunilor militare și de securitate deja reduse.

---------------