Separatiștii pro-ruși susțin că au înconjurat „complet” și preiau controlul în Lysychansk, în estul Ucrainei, un oraș cheie aflat în centrul luptelor intense din ultimele zile.

Instantaneu de razboi in LysychanskFoto: Madeleine Kelly/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Unitățile Miliției Populare din Republica Populară Lugansk (LPR) au intrat în Lysychansk și se află acum în vecinătatea stadionului Șahtiar, care este practic centrul orașului”, a declarat Vitaly Kiselev unul dintre liderii republicii separatiste, citat de TASS.

Anterior, liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a scris pe Telegram că unități ale forțelor pro-ruse au ajuns în centrul orașului. „Lysychansk este al nostru”, a scris el.

Separatiștii pro-ruși susțin că au înconjurat „complet” Lysychansk, în estul Ucrainei, un oraș cheie aflat în centrul luptelor intense din ultimele zile.

„Astăzi, miliția populară din Lugansk (armata separatistă, n.red.) și forțele armate ruse au ocupat ultimele înălțimi strategice, ceea ce ne permite să afirmăm că localitatea Lysychansk este complet înconjurată”, a declarat un reprezentant al armatei separatiste Lugansk, citat de TASS și AFP.

Lysychansk este ultimul oraș important din regiunea Lugansk controlat de armata ucraineană.

Este „geamănul” Severodonețk, cucerit săptămâna trecută de ruși după retragerea forțelor ucrainene după o bătălie care a durat câteva săptămâni. Cele două orașe sunt separate de râul Doneț.

Preluarea controlului în Lysychansk ar permite armatei ruse să înainteze apoi spre Sloviansk și Kramatorsk, alte două orașe mari din regiunea industrială Donbas, pe care Moscova încearcă să le cucerească.

Ucraina spune că are în continuare controlul

Armata ucraineană contrazice afirmațiile separatiștilor pro-ruși și afirmă că Lysychansk nu este încercuit.

„Au loc lupte violente în jurul Lysychansk. Din fericire, orașul nu este încercuit și este sub controlul armatei ucrainene”, a declarat la televiziunea ucraineană Rouslan Mouzytchouk, purtător de cuvânt al Gărzii Naționale a Ucrainei.