Oficiul federal de criminalistică al Germaniei (BKA) a anunţat sâmbătă că anchetează asupra mai multor sute de potenţiale crime de război comise de ruşi în Ucraina, precizând de asemenea că îi caută pe responsabilii militari şi politici ai acestor crime.

Mormânt în Bucha - sute de civili au fost uciși de trupele ruse în acest oraș ucraineanFoto: Emilio Morenatti / AP - The Associated Press / Profimedia

„Până în prezent, noi am primit mai mult de câteva sute de indicii” în acest sens, a declarat preşedintele BKA, Holger Munch, pentru publicaţia Welt am Sonntag, citează Agerpres.

Ancheta BKA nu îi vizează doar pe autorii crimelor de război, ci şi pe responsabilii militari şi politici ai acestor crime.

„Aceasta este partea cea mai dificilă a anchetei noastre, o muncă de puzzle complex”, a declarat Munch. „Obiectivul nostru clar este de a-i identifica pe responsabilii atrocităţilor, de a demonstra actele lor prin investigaţiile noastre şi a-i aduce în faţa justiţiei”, inclusiv în Germania, care aplică justiţia universală ce permite să fie judecate aici unele crime, indiferent care este locul din lume unde au fost comise ele.

Însă „aceasta ar putea lua timp”, pentru că anchete legate de războiul din Ucraina sunt „abia la început”, a recunoscut Munch.

Serviciile de informaţii germane au înregistrări cu soldaţi ruşi care povestesc atrocităţile comise

BKA este ajutat în cercetările sale de serviciile de informaţii germane (BND). Acestea din urmă au înregistrat, de exemplu, conversaţii radio ale unor soldaţi ruşi, în care ei povestesc direct atrocităţi comise împotriva populaţiei civile.

De asemenea, anchetatori germani ar putea fi trimişi în Ucraina, potrivit lui Munch, care a precizat că aceştia ar trebui să primească pentru aceasta un mandat internaţional.

După retragerea trupelor ruse din localităţile ucrainene Bucha şi Irpin, situate la nord-vest de Kiev, sute de cadavre umane au fost descoperite acolo. Autorităţile ucrainene au acuzat Rusia de crime de război, acuzaţii pe care Moscova le respinge.

___