Generalul Alexander Dvornikov, cunoscut drept „măcelarul din Alep” sau „călăul din Siria” și care din aprilie este comandantul trupelor ruse de din Ucraina, are termen ca până în 10 iunie fie să captureze complet Severodonețk - unde se dau lupte grele -, fie să blocheze total autostrada Lysychansk-Bakhmut și să o ia sub control, potrivit guvernatorului regiunii Lugansk, Serghei Gaydai, citat de CNN.

Alexander DvornikovFoto: Erik Romanenko / TASS / Profimedia

Generalul Alexander Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost numit în luna aprilie de către Vladimir Putin la comanda operațiunilor militare din Ucraina, într-o încercare a Moscovei de a îmbunătăți coordonarea forțelor de invazie.

Dvornikov a luptat în cel de-al doilea război brutal al Rusiei în Cecenia, apoi Moscova l-a trimis și în Siria. El este cunoscut sub numele de „măcelarul din Alep”, după ce a coordonat bombardamentele asupra acestui oraș, care au vizat spitale, școli și alte ținte civile.

Rușii au mobilizat „un număr imens de forțe, tot ce aveau” pentru a captura Severodonețk

În Severodonețk se dau lupte grele, iar orașul este pe jumătate sub controlul forțelor ruse.

Potrivit guvernatorului regiunii Lugansk, Serghei Gaydai, generalul Aleksandr Dvornikov „a primit sarcina până pe 10 iunie fie de a captura complet Severodonețk, fie de a tăia complet autostrada Lysychansk-Bakhmut și de a o lua sub control”.

„Prin urmare, un număr imens de forțe, tot ce aveau, toate rezervele, totul este folosit pentru a îndeplini aceste două sarcini”, a spus oficialul ucrainean, conform CNN.

„Rușii reușiseră să cucerească cea mai mare parte a orașului, dar acum armata noastră i-a împins înapoi. În prezent, forțele ucrainene controlează aproximativ jumătate din Severodonețk”, a adăugat guvernatorul regiunii Luhansk.

Ultima situație pe frontul Ucrainei

Lângă Severodonețk, în orașul Lisiciansk, un centru de ajutor umanitar a fost „distrus complet” duminică de bombardamentele rusești, a adăugat Gaidai.

Conform ultimelor informații transmise duminică de Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, forțele ruse „înaintează” în mai multe zone la nord de orașul Sloviansk din estul Ucrainei, după ce „au finalizat regruparea trupelor”.

Sâmbătă, administrația militară a orașului Sloviansk spunea că sute de oameni fug zilnic din oraș pentru a se salva din calea războiului, numărul evacuărilor aproape dublându-se în această săptămână.

În apropiere Liman (regiunea Donețk), trupele ruse înaintează în direcția Sviatohirsk, încercând să împingă forțele ucrainene pe malul drept al râului Siverskyi Doneț.

Tupele ruse continuă să lovească zonele din estul Ucrainei. În ultimele 24 de ore, opt civili au fost uciși și 11 au fost răniți în regiunea Donețk, după ce forțele ruse au bombardat 15 zone, a anunțat duminică administrația militară regională, potrivit CNN.

De asemenea, forțele ruse au lansat două lovituri aeriene în Donețk, inclusiv una peste noapte în orașul cheie Kramatorsk, care a provocat „daune serioase la două întreprinderi din oraș”, fără a se înregistra victime, a spus Oleksandr Honcharenko, primarul din Kramatorsk.

În zonele din jurul Donețk și Zaporojie, rușii „trag în prima linie de apărare și în spatele trupelor ucrainene, pentru a reține unitățile și a preveni regruparea lor”, a transmis Armata Ucrainei.

Și la Lugansk, forțele ruse au lansat atacuri în cinci zone, inclusiv în Severodonețk și Lisiciansk, cu artilerie și cu lansatoare de rachete. De asemenea, au fost lansate lovituri aeriene în patru zone, au declarat oficialii regionali. O persoană a fost ucisă și alte două au fost rănite în urma bombardamentelor la Hirske și Lisiciansk, care au vizat 18 case și o clădire a Departamentului de Poliție. La Severodonetsk, o clădire din complexul fabricii chimice Azot a fost avariată de bombardamentele artileriei ruse, fără a exista victime, au anunțat oficialii regionali.

În Harkov rușii ar folosi muniție cu fosfor

În nord-est, în regiunea Harkov, rușii au folosit muniții cu fosfor în zona Cherkaski Tyshky, la nord-est de Harkov, conform armatei ucrainene.

O persoană a fost, de asemenea, rănită în urma atacurilor lansate de ruși în sud-estul Harkovului, iar alte câteva zone au fost atacate peste noapte, au declarat oficialii regionali.

„Inamicul nu încetează să tragă asupra pozițiilor trupelor noastre din apropierea orașului Harkov”, spune Armata Ucrainei.

În Sumi, rușii au tras cu obuze de artilerie asupra infrastructurii din două zone, iar regiunea Cernihiv din nord a fost, de asemenea, bombardată.