Președintele american Joe Biden a anunțat luni că Statele Unite nu vor trimite Ucrainei sisteme de rachete cu rază lungă care pot lovi teritoriul Rusiei, relatează Reuters.

Joe Biden la o conferinta de presaFoto: Peter Klaunzer / AFP / Profimedia Images

Comentariile sale vin după ce televiziunea americană CNN a anunțat vinerea trecută, citând mai multe surse din cadrul administrației de la Washington, că Statele Unite se pregătesc să trimită Kievului sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS) cu rază lungă.

„Nu vom trimite Ucrainei sisteme de rachete” care pot ajunge până în Rusia, le-a spus luni Biden reporterilor după ce s-a întors la Casa Albă după un weekend petrecut la Delaware unde a susținut un discurs la una dintre universitățile ale căror cursuri le-a absolvit.

Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii apropiați ai președintelui Volodimir Zelenski, a afirmat duminică că Ucraina urmează să primească rachete cu rază lungă, declarând că rușii au devenit „isterici” din cauza deciziei.

Ucraina cere rachete cu rază lungă pentru a întoarce soarta războiului

Oficialii ucraineni au cerut în mod repetat sisteme MLRS care pot lansa un baraj de sute de rachete care pot lovi ținte aflate la mare distanță. Cel mai recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a formulat o solicitare în acest sens pe 21 mai.

Jurnaliștii de la CNN afirmau că în noul pachet de asistență militară pregătit de Washington pentru Ucraina vor fi incluse sisteme HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), un tip de lansatoare multiple de rachete ce pot lovi ținte aflate la o distanță de până la 300 de kilometri.

Guvernul de la Kiev a solicitat Occidentului sisteme de arme cu rază lungă pentru a întoarce soarta războiului, analiștii militari notând că lovituri susținute asupra depozitelor de combustibil și armament ale armatei ruse pot paraliza capacitatea forțelor armate ale Moscovei de a desfășura acțiuni ofensive.

Urmărește ultimele evoluții din a 96-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.