Guvernatorul regiunii Lugansk din estul Ucrainei, care a căzut aproape complet sub controlul Rusiei, a declarat vineri că este posibil ca forțele armate ucrainene să fie forțate să se retragă din ultimele puncte de rezistență pentru a nu fi capturate, relatează Reuters.

fum asuprea orașului Sievierodonetsk ca urmare a bombardamentelor ruseFoto: Aris Messinis / AFP / Profimedia Images

„Rușii nu vor putea captura regiunea Luhansk în zilele următoare, așa cum au prezis analiștii”, a declarat guvernatorul regional Luhansk, Serhiy Gaidai, într-o postare pe serviciul de mesagerie Telegram, referindu-se la orașele aproape înconjurate Sievierodonetsk și Lisichansk.

"Vom avea suficientă putere și resurse pentru a ne apăra. Cu toate acestea, este posibil ca pentru a nu fi înconjurați să fim nevoiți să ne retragem", a spus el.

Anterior, guvernatorul regiunii Luhansk, citându-l pe șeful administrației orașului., a spus că forțele ucrainene sunt angajate într-o „apărare aprigă” a orașului Sievierodonetsk din est, care este înconjurat la două treimi de forțele ruse.

Bombardamentele, care sunt „foarte puternice”, au deteriorat 90% din locuințele din oraș, a adăugat Serhiy Gaidai, citându-l și pe Oleksandr Stryuk.

Urmărește LIVE AICI toate informațiile despre războiul din Ucraina - ziua 93