După ce rușii s-au retras din zona Kievului și s-au „reorganizat” pentru o nouă fază a războiului, Ucraina a declanșat o contraofensivă prin care să elibereze Harkovul, al doilea cel mai mare oraș al țării, puternic bombardat de ruși și aproape încercuit de forțele de invazie.

Contraofensiva ucraineana in HarkovFoto: Captura video

Timp de mai bine de o lună forțele ucrainene duc o luptă dură pentru eliberarea Harkovului și zonelor din împrejurimi, iar rușii au fost împinși chiar dincolo de granița de stat, la circa 20 de kilometri în nordul orașului ucrainean.

Luptele nu au fost ușoare, însă ucrainenii au reușit prin toate mijloacele la dispoziție să ducă o contraofensivă de succes, în special cu focuri de artilerie, dar și cu tancurile folosite într-un mod eficient, după cum remarcă și analistul militar rob Lee, amintind că în acest război mulți au „cântat prohodul” tancurilor ca armă de luptă în războaiele moderne, după ce rușii le-au folosit defectuos și s-au trezit cu o opoziție puternică a ucrainenilor înarmați cu mijloace mobile antitanc.

Trupele rusești din Harkov, împinse de contraofensivă ucraineană ar putea fi retrase de Rusia să lupte în alte zone

Trupele de invazie continuă să piardă teren în Harkov, iar forțele rusești din regiune (care au suferit pierderi grele) sunt reorganizate și refăcute pentru a fi trimise pe malul estic al râului Siverskyi Donets, pentru protejarea flancului de vest al operațiunii principale a Moscovei, spune ministerul britanic al apărării.

„Faptul că Rusia a acordat prioritate operațiunilor din Donbas a lăsat elementele desfășurate în regiunea Harkov vulnerabile în fața forței de contraatac ucrainene mobile și foarte motivate”, notează ministerul britanic al apărării.

Vezi și:

---

Cele mai noi informații de vineri privind războiul din Ucraina sunt LIVE aici pe HotNews.ro