Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a calificat drept ”basme” afirmațiile lui Vladimir Putin potrivit cărora statele NATO plănuiau să atace Rusia. Putin a făcut aceste afirmații în discursul său de Ziua Victoriei, susținând că Moscova nu a făcut altceva decât să se apere.

Ben WallaceFoto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia

"De luni de zile, de ani chiar, președintele Putin a lansat o serie de acuzații care țin de domeniul basmelor... Dacă nu ar fi atât de tragic, ar fi amuzant, dar nu e”, a comentat ministrul britanic al apărării.

”Pretinde că este înconjurat. NATO reprezintă doar 6% din granițele cu Rusia. Nu ai cum să fii înconjurat dacă doar 6% din granițele tale sunt cu state membre NATO”, a spus Wallace.

"Pretinde că există baze NATO în Ucraina și sunt sigur că ambasadorul ucrainean va spune că nu sunt astfel de baze. Cred că Putin crede ceea ce vrea să creadă. Dar dați-mi voie să fiu categoric: NATO, Marea Britanie sau Europa de Est nu intenționează să invadeze Rusia și nu a intenționat niciodată”, a declarat el, potrivit BBC.

Putin a acuzat statele occidentale că au provocat Rusia, pretinzând că Vestul pregătea de o invadare a ”teritoriilor istorice” ale Rusiei, inclusiv Crimeea.

“Statele NATO nu au vrut să ne asculte. Aveau alte planuri, și am văzut asta. Plănuiau o invazie în teritoriile noastre istorice, inclusiv Crimeea... Rusia a fost forțată (să intervină preventiv), la timp și a fost decizia corectă”, a spus Putin, la ceremonie. ”Totul indica că o ciocnire cu neo-naziștii din Ucraina, susținuți de SUA și partenerii săi mai mici, era inevitabilă”, a mai spus el.

  • Urmărește ultimele evoluții din a 75-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro