​​Kremlinul susține că nu există în planul Rusiei un anunț de mobilizare generală pe 9 mai și nici o declarație de război pentru Ucraina.

Dmitri Peskov si Vladimir PutinFoto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

„Nu este adevărat, este o prostie”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Cea mai mare sărbătoare publică din Rusia, "Ziua Victoriei", are loc în fiecare an la 9 mai pentru a sărbători triumful asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, fiind marcată printr-o paradă militară la Moscova, pe care liderii ruși o urmăresc, în mod tradițional, de lângă mormântul lui Lenin din Piața Roșie.

Oficialii occidentali consideră că în acest an Putin va profita de semnificația simbolică și de valoarea propagandistică a acestei zile pentru a anunța fie o realizare militară în Ucraina, fie o escaladare majoră a ostilităților - sau ambele.

Președintele rus Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei în 9 mai, o mișcare care ar permite mobilizarea completă a forțelor de rezervă ale Rusiei, în condițiile în care eforturile de invazie continuă să dea rateuri, consideră oficialii americani și occidentali, citați de CNN.

Responsabilii țărilor care ajută Ucraina au început să se concentreze asupra unui scenariu, și anume acela că Putin va declara oficial război Ucrainei pe 9 mai.

Până acum, liderul de la Kremlin, dar și restul oficialilor ruși au insistat în a califica brutalul conflict declanșat în Ucraina drept o „operațiune militară specială”, interzicând efectiv cuvinte precum invazie și război. Recent, surse occidentale și ucrainene au afirmat că Putin ar putea anunța o „mobilizare generală" a armatei ruse pe 9 mai.