Uniunea Europeană ar putea să aprobe un embargo treptat asupra petrolului rusesc de săptămâna viitoare, potrivit oficialilor UE, relatează The Guardian.

GazpromFoto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

Astfel se așteaptă ca membrii care depinde de aprovizionarea cu energie de Rusia să depășească diviziunile profunde, la sfârșitul unei săptămâni în care Statele Unite și aliații săi și-au întărit angajamentul de a sprijini capacitatea Ucrainei nu numai de a se apăra ci să și alunge Rusia de pe teritoriul său.

Discuțiile cu privire la embargou a durat câteva săptămâni, iar negocierile intense urmau să continue în weekend înainte ca Comisia Europeană, executivul blocului, să pună pe hârtie o propunere finalizată pentru UE.

The New York Times relatează că ambasadorii europeni sunt așteptați să-și dea aprobarea asupra unei propuneri finale până la sfârșitul săptămânii viitoare, după întâlnirea de miercuri, citând mai mulți oficiali și diplomați UE implicați în proces.

Embargoul asupra petrolului va fi cel mai mare și mai important pas în cel de-al șaselea pachet de sancțiuni al UE de la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie.

Pachetul va include, de asemenea, sancțiuni împotriva celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, precum și măsuri suplimentare împotriva personalităților , au spus oficialii.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, a spus de altfel că Bruxelles-ul va prezenta în curând un al şaselea pachet de sancţiuni împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, care ar include ”o anumită formă” de embargo asupra petrolului, după ce Uniunea Europeană (UE).

”Lucrăm la un al şaselea pachet de sancţiuni şi una dintre problemele pe care le luăm în considerare este o formă de embargo asupra petrolului. Când impunem sancţiuni, trebuie să facem acest lucru într-un mod care să maximizeze presiunea asupra Rusiei, minimizând în acelaşi timp daunele colaterale asupra noastră”, a spus Dombrovskis, potrivit News.ro.

Una dintre dilemele de care s-au lovit ţările occidentale este că sancţiunile suplimentare aplicate petrolului ar conduce la creşterea preţului mărfii, ar afecta economia Europei şi ar creşte veniturile Moscovei. Spre deosebire de gaze naturale, care sunt vândute prin anumite conducte care nu pot fi deviate cu uşurinţă, Rusia este capabilă să vândă petrol oricăror clienţi care îl doresc.

Economia Europei, condusă de Germania şi Italia, este expusă unei creşteri a preţurilor la gaze naturale şi petrol. O interdicţie totală a energiei ar elimina 3% din PIB-ul zonei euro anul viitor, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Germania a anunțat deja că va înceta să mai importe petrol din Rusia până la sfârșitul anului, a declarat ministrul german de externe Annalena Baerbock.

Un embargo complet asupra petrolului rusesc va opri războiul din Ucraina într-o lună

Andrei Illarionov, un fost consilier economic șef al președintelui rus Vladimir Putin, a explicat la CNN că un embargo complet asupra petrolului rus va pune capăt rapid războiului.

El a declarat recent pentru BBC că, dacă țările occidentale ar implementa un „embargo real” asupra exporturilor de petrol și gaze din Rusia, operațiunile rusești în Ucraina ar fi probabil oprite „într-o lună sau două”.

„Cred că este un instrument nemilitar foarte important pentru a influența procesul de luare a deciziilor la Kremlin”, a declarat Illarionov la CNN.

„Motivul este foarte simplu. În acest moment, aproximativ 40% din toate veniturile bugetare din Rusia sunt reprezentate de veniturile directe din exportul de petrol și gaze din Rusia. Se va ține cont de veniturile directe și indirecte. În total, ar fi vorba probabil de aproape 60% din toate veniturile bugetului federal”.