Parlamentele Estoniei și Letoniei au recunoscut oficial acțiunile Rusiei în Ucraina drept ”genocid”, în timp ce liderii militari și politici de la Kremlin incită la crime ideologice, „crime brutale în masă”, scrie The Guardian.

Mormânt în Bucha - sute de civili au fost uciși de trupele ruse în acest oraș ucraineanFoto: Emilio Morenatti / AP - The Associated Press / Profimedia

Parlamentul estonian a declarat în rezoluție că „crime de război sistematice și masive” au fost comise împotriva națiunii ucrainene de către forțele armate ale Rusiei

„Aceste crime sunt incitate ideologic de conducerea politică și militară a Rusiei și de autoritățile sale naționale de propagandă”.

Potrivit parlamentului estonian, în teritoriile ocupate temporar, rușii au comis „acte de genocid” împotriva populației civile.

„Acestea au constat în crime, ( ...) deportări, închisoare, torturi, violuri și profanarea cadavrelor”.

Parlamentul Letoniei (Seim) a adoptat în unanimitate o rezoluție în care a numit acțiunile Rusiei în Ucraina drept un act de genocid.

Parlamentarii letoni s-au referit la dovezi ample ale „crimelor brutale în masă” comise de armata rusă:

„Uciderea, torturarea, abuzul sexual asupra civililor ucraineni, inclusiv a femeilor și copiilor în Bucha, Irpin, Mariupol și în alte părți”.