​​Vladimir Putin a anunțat joi că a anulat luarea cu asalt a combinatului Azovstal, unde este rezistența din Mariupol. Liderul de la Kremlin a precizat însă că asediul continuă.

Vladimir PutinFoto: Sergey Guneev / Sputnik / Profimedia

„Închideți această zonă industrială, astfel încât nici musca să nu zboare”, a spus el, potrivit Tass.

Putin a explicat că anularea asaltului asupra Azovstal vizează salvarea vieților militarilor ruși.

Putin i-a transmis acest ordin ministrului Apărării, Serghei Șoigu, care îl informase pe președintele rus că peste 2.000 de luptători ucraineni sunt încă în imensa fabrică, care are o mare componentă subterană, scrie Reuters.

Putin i-a cerut, de asemenea, lui Shoigu să le ceară încă o dată celor care încă nu au depus armele să facă acest lucru. „Partea rusă le garantează viața și un tratament decent în conformitate cu actele juridice internaționale relevante. Toți cei răniți vor primi îngrijiri medicale calificate", a spus el, citat de Tass.

Anterior, unul dintre aliații de bază ai lui Vladimir Putin, liderul cecen Ramzan Kadîrov, a spus că trupele rusești vor cuceri joi complet orașul Mariupol și vor doborî rezistența soldaților de la complexul Azovstal, transmite Reuters.

Kievul a anunțat că este dispus la negocieri necondiționate pentru evacuarea trupelor și civililor captivi la Azovstal.

„Eliberarea Mariupolului, un succes”

Putin a susținut, totodată”, că „eliberarea Mariupolului” este un succes.

„În final, eliberarea Mariupolului este un succes”, a spus Putin în întâlnirea cu Șoigu, difuzată la TV.

Șoigu îl informase că Mariupolul este sub controlul Rusiei, cu excepția zonei Azovstal.