Rușii care se pregătesc să preia controlul deplin asupra portului Mariupol ar intenționa să interzică orice deplasare începând cu data de 18 aprilie și să instituie filtre pentru controlul bărbaților rămași în oraș, relatează Kyiv Independent.

Rușii distrug metodic tot Mariupolul, pe care nu l-au cucerit încăFoto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Potrivit consilierului primarului din Mariupol, Petro Andryushchenko, rușii intenționează să recruteze forțat bărbați rămași captivi în portul strategic. Alții ar urma să fie puși să curețe orașul distrus în urma asediului.

Cei considerați suspecți vor fi izolați, a mai spus oficialul.

Deși dădeau ca sigură cucerirea definitivă a portului Mariupol încă de zilele trecute, trupele rusești încă încearcă să obțină controlul deplin al orașului, susține Statul Major al Armatei Ucrainei, potrivit BBC.

Capturarea definitivă a portului strategic ar avea și un efect psihologic semnificativ atât asupra rușilor, cât și asupra soldaților ucraineni.

O astfel de victorie, după pierderea serioasă a navei amiral Moskva, ar revitaliza propaganda Rusiei, care ar putea susține că întreaga campanie militară din Ucraina progresează și își atinge obiectivele.

-----