Imaginile cu oameni executați pe străzi, la Bucha, au șocat o lume întreagă și continuă să fie descoperite noi atrocități comise de trupele ruse. Cadavrele a cinci bărbaţi cu mâinile legate au fost găsite în subsolul unui sanatoriu pentru copii din Bucha, potrivit Procuraturii Generale a Ucrainei, citate de AFP.

Foto:

Trupurile au fost găsite de forţele de securitate, iar Procuratura spune că cei cinci bărbați ar fi fost bătuți înainte de a fi ucişi de soldaţii ruși.

Procurorul general Irina Venediktova a precizat că a fost deschisă o anchetă și în acest caz.

Ţările occidentale au cerut luni investigaţii privind crimele de război atribuite armatei ruse în regiunea Kiev, acuzaţii negate categoric de Moscova, care susține că totul este o înscenare.

Zeci de cadavre ale unor civili au fost descoperite la sfârşitul săptămânii în oraşul Bucha, pe străzi sau în gropi comune, după retragerea forţelor ruse.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că, până în prezent, sunt date despre peste 300 de civili torturați, împușcați în ochi sau în cap, la Bucha, orășel de lângă Kiev, de unde forțele ruse s-au retras.