Forțele rusești continuă să înregistreze progrese minore sau chiar inexistente în atacurile frontale pentru a cuceri regiunile Donețk și Luhansk, principalul lor efort actual în război, spune Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA în evaluarea privind războiul din Ucraina publicată în noaptea de luni spre marți.

HotNews.roFoto: Hotnews

Unitățile rusești din Donbas se confruntă cu probleme tot mai mari de moral și de aprovizionare. În plus, apărătorii ucraineni din Mariupol au depășit estimările anterioare ale ISW și continuă să dețină orașul.

Este puțin probabil ca eforturile Rusiei de a aduce rezerviști și de a alimenta unitățile deteriorate din nord-estul Ucrainei în asalturile frontale din estul Ucrainei să le crească șansele de succes.

Cu toate acestea, forțele rusești care avansează de pe axa Harkiv creează condițiile pentru a relua operațiunile ofensive prin orașul Slovyansk pentru a se lega de alte forțe rusești din Donbas și a încercui apărătorii ucraineni.

Forțele rusești au capturat Izyum (la sud-est de Harkiv) la 1 aprilie și au efectuat pregătiri active pentru a relua operațiunile ofensive în ultimele trei zile - stocare de provizii, reechipare s unităților avariate, repararea podului avariat din Izyum și efectuarea de misiuni de recunoaștere în forță spre sud-est. Forțele rusești vor începe probabil operațiunile ofensive spre Slovyansk, la 50 km sud-est de Izyum, în zilele următoare.

Următoarea bătălie crucială va fi probabil pe axa Izyum-Slovyansk

Eforturile forțelor rusești care avansează dinspre Izyum pentru a captura Slovyansk se vor dovedi probabil a fi următoarea bătălie crucială a războiului din Ucraina. Forțele rusești intenționează probabil să taie calea forțelor ucrainene din estul Ucrainei și vor trebui să cucerească Slovyansk ca pas minim pentru a face acest lucru.

Dacă forțele rusești cuceresc Slovyansk, acestea vor avea apoi opțiunea de a avansa direct spre est pentru a se conecta cu forțele rusești care luptă în Rubizhne - o deplasare mai scurtă care nu va izola multe forțe ucrainene - sau de a avansa spre Horlivka și Donețk pentru a încerca o încercuire mai largă a forțelor ucrainene.

Ambele opțiuni ar putea permite cel puțin o pătrundere limitată a Rusiei în regiunea Luhansk. Dacă forțele rusești nu reușesc să cucerească deloc Slovyansk, este puțin probabil ca atacurile frontale rusești din Donbas să străpungă în mod independent apărarea ucraineană, iar campania Rusiei de a cuceri totalitatea regiunilor Luhansk și Donețk va eșua probabil.

Trupele ruse din nord, atât de distruse încât nu pot fi refolosite acum

Forțele rusești degradate din nord-estul Ucrainei au continuat să se retragă în Rusia și este puțin probabil să fie eficiente în altă parte, în ciuda eforturilor continue ale Rusiei de a le redistribui în estul Ucrainei.

Forțele ucrainene desfășoară operațiuni de curățare a rușilor rămași în urmă în urma retragerii și este puțin probabil ca forțele rusești să dețină poziții defensive coezive.

Armata ucraineană a raportat că elemente ale unităților rusești VDV (aeropurtate) retrase din nordul Kievului au zburat spre Belgorod, Rusia, la 4 aprilie. Aceste unități sunt sub efective, le lipsește echipamentul și sunt probabil foarte demoralizate.

Militarii ruși din axa Kiev cărora li se ordonă iar să desfășoare operațiuni de luptă ar putea dezerta sau refuza ordinele, ceea ce s-a întâmplat în mai multe unități rusești de-a lungul războiului - inclusiv în mai multe unități care nu intraseră încă în luptă.

Evaluarea actuală, pe scurt, a Institutului pentru Studiul Războiului

  • Forțele rusești din Izyum își creează condiții pentru a începe operațiuni ofensive la sud-est spre Slovyansk în zilele următoare pentru a se conecta cu alte forțe rusești din Donbas și a încercui apărătorii ucraineni.
  • Forțele rusești din regiunile Donețk și Luhansk continuă să înregistreze progrese slabe sau chiar inexistente și se confruntă cu pierderi tot mai mari și cu un moral în scădere. Este foarte puțin probabil ca înlocuirile și întăririle din nord-estul Ucrainei să schimbe în mod semnificativ echilibrul forțelor.
  • Eforturile forțelor rusești care avansează dinspre Izyum de a captura Slovyansk și de a amenința forțele ucrainene din Donbas cu încercuirea se vor dovedi probabil a fi următoarea bătălie crucială a războiului din Ucraina. Dacă forțele rusești nu reușesc să cucerească Slovyansk, campania Rusiei de a captura întreaga oblastie Luhansk și Donetsk va eșua probabil.
  • Apărătorii din Mariupol au depășit estimările anterioare ale ISW, iar forțele rusești au probabil pierderi grele în eforturile în curs de a cuceri orașul.
  • Forțele ucrainene au efectuat probabil contraatacuri de succes în regiunea Herson în ultimele 24 de ore.
  • Forțele rusești s-au retras aproape în totalitate din oblasturile Cernihiv și Sumî și probabil că vor evacua complet aceste regiuni în zilele următoare.
  • Este foarte puțin probabil ca forțele rusești retrase de pe axa Kiev să fie desfășurate eficient în altă parte în Ucraina și sunt probabil o forță uzată.

Cele mai importante informații din ziua 41 a invaziei din Ucraina, aici LIVETEXT pe HotNews.ro