SUA consideră că președintele rus Vladimir Putin este „dezinformat” de către consilierii săi despre cât de prost acționează armata rusă în Ucraina și despre impactul sancțiunilor occidentale asupra economiei Rusiei, a declarat pentru CNN un oficial american, citând informații declasificate.

Vladimir PutinFoto: en.kremlin.ru

„Credem că Putin este dezinformat de către consilierii lui cu privire la cât de prost performează armata rusă și modul în care economia Rusiei este paralizată de sancțiuni, întrucât consilierilor săi de top le e prea frică să îi spună adevărul”, a declarat miercuri acest oficial american, sub rezerva anonimatului.

El a spus că evaluarea se bazează pe informațiile desecretizate ale serviciilor de informații americane și că SUA dețin informații care arată că Putin a devenit conștient de dezinformare, ceea ce ar fi dus la o ruptură între președintele rus și oficialii săi de top din apărare.

„Avem informații că Putin s-a simțit indus în eroare de armata rusă. Există acum o tensiune persistentă între Putin și (Ministerul Apărării), care decurge din neîncrederea lui Putin în conducerea Ministerului Apărării”, a arătat oficialul american.

Potrivit acestuia, Putin nu știa că armata sa „folosește și pierde recruți în Ucraina, ceea ce arată clar o întrerupere a fluxului de informații exacte către președintele rus”.

___