Președintele Klaus Iohannis a spus, după summiturile NATO, G7 și al Consiliului European, că au existat discuții pro și contra pentru un pachet de sancțiuni pe energie, dar nu a existat o propunere concretă, formală și că este nerealistă impunerea de sancțiuni pe gazul rusesc.

Iohannis si Biden la summitul Consiliului EuropeiFoto: Administratia Prezidentiala

„Discuții s-au purtat, dar știm foarte bine că în Uniunea Europeană sunt state care depind relativ puțin de gazul rusesc sau de petrolul rusesc, dar sunt state care depind aproape integral de gazul și petrolul rusești și atunci este clar că, în acest moment, nu este realist să impunem sancțiuni pe această zonă. Dar, pe de altă parte, noi am luat decizia deja la Versailles, acum o săptămână, să renunțăm gradual și cât se poate de repede la importul de energie din Rusia, însă această schimbare a furnizorilor nu se poate face de azi pe mâine, va dura luni de zile sau în unele situații chiar ani de zile, dar suntem hotărâți să facem acest lucru, cum suntem hotărâți să renunțăm tot mai mult la resurse fosile și să trecem pe energii regenerabile”, a declarat Iohannis.

Întrebat ce soluţie a propus preşedintele american, Joe Biden, pentru reducerea dependenţei europene de gazul şi petrolul ruseşti, Iohannis a spus în Statele Unite „se va crește producția de gaz și petrol, în așa fel încât poate să furnizeze pentru Europa aceste resurse, până când, sigur, regenerabilele sau energia nucleară sunt suficient de bine dezvoltate pentru a renunța gradual”.

Citește și: Iohannis: O apărare puternică pe Flancul Estic este singura garanţie pentru întreaga Europă

-----