​Chiar dacă majoritatea rețelelor sociale au fost blocate în Rusia, pe unele dintre acestea cum ar fi TikTok sau Telegram mai poți găsi reacții de indignare ale rușilor referitoare la creșterile de prețuri și lipsa unor produse din magazine, după sancțiunile economice din partea Occidentului.

Retele sociale in RusiaFoto: AFP / AFP / Profimedia

Mulți utilizatori din Federația Rusă ai rețelelor sociale își manifestă nemulțumirea, chiar indignarea, referitor la creșterea galopantă a prețurilor la produse alimentare, dispozitive electronice, medicamente, service-urile auto, pe fundalul crizei provocate de război în Ucraina. Chiar dacă majoritatea rețelelor au fost blocate pe teritoriul Rusiei în urmă cu o săptămână, mai mulți locuitori din diferite localități au reușit să publice postări cu fotografii, video și comentarii în care își exprimă nemulțumire.

Rușii nu mai pot utiliza acum Facebook, Instagram, Twitter și TikTok, dar pe unele din aceste platforme au rămas o mulțime de astfel de postări făcute acum câteva zile, când acest lucru încă era posibil. Mai jos prezentăm câteva exemple de opinii ale unor oameni de rând din Federația Rusă.

„(Putin-n.r.), ai preluat țara când un dolar era 13 ruble, acum un dolar e 80 de ruble! Tu măcar înțelegi ce se întâmplă?”

Multe dintre postările indigrate ale rușilor le-am găsit-o pe rețeaua de socializare TikTok, suspendată în Rusia la începutul acestei săptămâni, din cauza intrării în vigoare a legii care prevede 15 ani de închisoare pentru așa-zise „fake-uri despre armata rusă”.

Chiar dacă anterior această platformă a fost folosită în special pentru postarea unor filmulețe scurte cu glume, dansuri și relatări despre ocupații cotidiene, în ultimele zile, înainte de blocarea acesteia, mai mulți locuitori din Rusia au distribuit acolo mesaje opuse celor obișnuite.

De exemplu, în această postare, făcută chiar în ajunul blocării acestei rețele în Rusia, un locuitor din Rusia este indignat de creșterea prețurilor pentru produse alimentare. Bărbatul povestește că și-a cumpărat mâncare pentru o deplasare, fiind cel mai probabil șofer la o companie de transport pentru pasageri ori mărfuri. Rusul folosește mai multe înjurături în adresa lui Vladimir Putin care, în opinia lui, prin acțiunile sale a provocat creșterea galopantă a prețurilor.

„Acest pachet, care are 600 de grame costă 880 de ruble rusești (acum aproape 7 euro - n.r.). Ce am aici? Pâine, fidea - 40 de ruble, două cutii de salată, cașcaval și salam, câte 200 de ruble. Și pachetul e gol. Nu am cumpărat nici țigări, nici bere, nici gustări. Nimic.

Ce să mai facem? Să renunțăm la salariu al 13-a pentru a susține DNR, LNR (așa-zisele republici populare Donețk și Luhank) sau Crimeea? Voi nu v-ați ieșit din minți? În curând, toate acestea nici cu o mie de ruble nu le vom putea cumpăra. Tu ce (cuvânt licențios) faci cu țară?

Am de mers într-o deplasare și mi-am luat doar ca să mănânc puțin în drum. Am de mers 1000 de kilometri, să-mi ajungă, dar am achitat aproape o mie de ruble! Ai preluat țara când un dolar era 13 ruble, acum un dolar e 80 de ruble! Tu măcar înțelegi ce se întâmplă?”

Într-o altă postare, un utilizator al rețelei TikTok a filmat rafturile cu fidea în ambalaje pentru prepararea rapidă, arătând că prețul acestui produs a ajuns la peste 60 de ruble. Peste imagini este suprapusă, în mod sarcastic, o declarație a lui Vladimir Putin, în care acesta se adresează cetățenilor ruși și îi îndeamnă „să mai rabde”.

În comentariile la aceasta postare, oamenii își exprimă indignare și afirmă că acest produs în alte orașe din Federația Rusă a ajuns să coste și peste 100 de ruble, iar prețurile pentru toate alimentele au crescut considerabil.

„Încep să urăsc aceste cuvinte ale lui (Putin)”, a comentat un utilizator al rețelei TikTok, referindu-se la îndemnul președintelui către ruși că „trebuie să mai rabde”.

Și acest bărbat, care s-a filmat fără a ascunde față, este indignat de creșterea prețurilor la produse primă necesitatea.

„Ieri am intrat în magazin pentru a cumpăra ouă, lapte, dar am văzut că acestea s-au scumpit. L-am întrebat pe vânzător de ce totul este așa de scump. El mi-a spus că dolarul crește. Eu am întrebat, dacă găinile și vacile sunt autohtone, din raionul nostru. El mi-a spus că da, sunt autohtone. Atunci l-am întrebat ce treabă are aici dolarul, ce le trimiteți în America, „să se învețe” să dea ouă și lapte sau cum?”

În același timp, un canal de Telegram din Rusia, o platforma care încă mai este accesibilă pe teritoriul acestei țări, a postat o poză cu un bărbat într-un supermarket care ar fi umplut căruciorul cu sare și stă la casă să achite cumpărăturile. În textul postării se afirmă că fotografia ar fi fost făcută în Europa.

Într-un comentariu, un utilizator a scris însă că este un fals, iar poza, în realitate, cel mai probabil a fost făcută în Rusia, acolo unde din cauza acțiunilor lui Putin, rafturile în magazine vor rămâne în curând goale, iar prețurilor continuă să crească.

„Este o minciună. În Europa nu se vinde astfel de sare. Aici, în Europa, totul e în regulă cu produsele alimentare. Este o propaganda „roșie”, pentru că vă este ciudă că din cauza politicii lui Putin de curând veți avea rafturile goale. Hrișca deja ajunge la 200 de ruble (1.5 euro - n.r.). Semnați că ați obținut asta”, - scrie un utilizator de Telegram.

Și piața dispozitivelor electronice din Federația Rusă a fost afectată de criza, provocată de invazia în Ucraina. Un tânăr, într-un filmuleț, postat pe TikTok, susține că un smartphone care a costat anterior 12 499 de ruble, acum se vinde cu 18 999 de ruble.

„Și așa e cu toată marfa”, susține bărbatul, care, după cum reiese din postare, cel mai probabil este angajatul magazinului.

Totodată, mai mulți utilizatori ai rețelelor de socializare se arată indignați de creșterea bruscă a prețurilor la uleiuri pentru automobile. Mai mult, cei care le folosesc nu doar pentru automobilul personal, ci și lucrează în domeniul de deservire auto, își pun întrebări cum vor putea activa de mai departe în aceste condiții.

„Am fost șocat (cuvânt licențios) de prețurile la uleiuri pentru mașină (4300 de ruble, 3350 de ruble) Uleiul original de la Toyota costă 6000 de ruble! Ce e cu voi? (cuvânt licențios) Iar acesta costă 6400!”, se arată indignat bărbatul.

În același timp, unii locuitori ai Federației Ruse trag un semnal de alarmă în legătură cu scumpirea medicamentelor, în unele cazuri cu până la 80%. O altă îngrijorare este că multe dintre medicamente în general vor lipsi, odată ce Rusia a rămas practic izolată din cauza sancțiunilor impuse de Occident.

„Este chiar grav. Aveți dreptate. Câți oameni, inclusiv copii, vor avea de suferit de la medicamente autohtone? Asta pentru că în cazul mai multor oameni tratamentul era eficient doar cu medicamente din Franța și Marea Britanie. Feciorul meu are epilepsie, el nu poate administra decât medicamente franceze. Despre antihistamine, în general, tac. Din nou, oamenii cu polinoza vor adormi din mers de la medicamente autohtone”, scrie o femeie într-un comentariu pe un canal de Telegram.

Pe data de 4 martie, Autoritatea rusă de reglementare a internetului Roskomnadzor a ordonat blocarea rețelei Facebook în țară. Ulterior, au fost blocate și Twitter și TikTok. Recent a fost anunțată și suspendarea Instagram-ului. În toate cazurile, motivul oficial îl reprezintă „răspândirea informațiilor false despre războiul din Ucraina și despre situația din țară”. După cum se poate observa însă, oamenii continuă să vorbească.