Forțele armate ucrainene ar fi suferit numeroase pagube și pierderi militare în cele 12 zile de război, susține Rusia. Într-un bilanț publicat luni, Rusia susține că doar în ultimele 24 de ore a reușit să doboare alte avioane de luptă ucrainene, elicoptere și drone.

Avion rusesc Su-35Foto: Captura YouTube

Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului rus al Apărării, în ultima zi, forțele rusești au distrus trei sisteme antiaeriane ucrainene Buk-M1 și ar fi reușit să doboare trei avioane Su-27 în zona Poltava, un Su-25 în zona Hostomel și două elicoptere Mi-24 în regiunea Makarov.

Tot în ultima zi, rușii susțin că ar fi reușit să distrugă opt drone, inclusiv drone turcești Bayraktar TB-2.

Citește și:

Zeci de avioane și elicoptere doborâte, tancuri și blindate distruse de către Rusia

„În total, 2.396 de obiective de infrastructură militară a Ucrainei au fost lovite în timpul operațiunii. Printre acestea, 82 de posturi de comandă și centre de comunicații ale forțelor armate ucrainene, 119 sisteme antiaeriene S-300, Buk M-1 și sisteme de rachete antiaeriene Osa, precum și 76 de stații radar”, a spus acesta.

Pierderile pe care le-ar fi suferit armata ucraineană, potrivit Rusiei:

- 99 de avioane și elicoptere

- 827 tancuri și blindate

- 84 lansatoare rachete / artilerie reactivă

- 304 tunuri de artilerie sau mortiere

- 603 vehicule speciale militare

- 78 de drone

Potrivit informațiilor disponibile public, înainte de război Ucraina ar fi operat 104 avioane de luptă și circa 80 de elicoptere.

Totodată, Ministerul rus al Apărării a publicat un video care arată avioane de vânătoare rusești Su-35 care decolează înarmate și par să angajeze cu rachete aer-aer ținte deasupra Ucrainei:

---