Luni dimineață, au avut loc lupte grele în mai multe suburbii din nordul și vestul Kievului, în încercarea armatei ruse de a ajunge în capitala Ucrainei, potrivit oficialilor ucraineni, citați de CNN.

Razboi in UcrainaFoto: Serviciul ucrainean de urgenta

Potrivit primarului Kievului, Vitali Klitschko, au loc atacuri puternice la Bucha, Hostomel, Vorzel și Irpin. "Ucid deliberat civili”, a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko.

Mai multe rapoarte vorbesc despre incendii puternice în toate cele patru districte.

  • „Facem totul în capitală pentru a crea o rezervă de alimente, medicamente, bunuri esențiale. Capitala se pregătește pentru apărare. Îi rog pe locuitorii din Kiev să își păstreze calmul, să stea acasă sau -- în caz de alarmă -- în adăposturi. (...)
  • Distribuim și oferim ajutoare celor care au cea mai mare nevoie astăzi. Ajutor umanitar a fost trimis și la Cernihiv, încercăm să trimitem și la Bucha și Hostomel", a spus primarul Kievului.