Parlamentul finlandez va dezbate marți o petiție a cetățenilor prin care se solicită un referendum privind aderarea la NATO după invazia rusă a Ucrainei, a anunțat luni seară prim-ministrul Sanna Marin, citează AFP.

Sanna MarinFoto: Antti Aimo-Koivisto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Părțile vor fi chemate să se exprime asupra pozițiilor lor față de această petiție, dar „dezbaterea nu vizează o discuție mai amplă asupra poziției finlandeze cu privire la aderarea sau nu la o alianță militară”, a precizat ea pe Twitter.

Anunțul vine în momentul în care un sondaj indică pentru prima dată o majoritate clară în favoarea aderării Finlandei la alianța militară occidentală, după atacul ordonat de Vladimir Putin asupra Ucrainei.

Petiția unui cetățean care a adunat cele 50.000 de semnături necesare sesizării Parlamentului luni, „este utilă ca să auzim punctele de vedere ale partidelor pe această chestiune. În această perspectivă, întrebarea va fi pe ordinea de zi a ședinței parlamentare de marți”, a subliniat Marin.

Petiția, care solicită un referendum privind apartenența, a fost lansată lunea trecută și a ajuns vineri la 50.000 de susținători.

Moscova a avertizat vineri că aderarea Finlandei – sau a Suediei vecine – „ar avea repercusiuni militare și politice grave”, o amenințare repetată în mod regulat în ultimii ani.

Dar această dezbatere parlamentară vine într-un moment în care liniile s-au schimbat brusc în opinia publică cu ocazia crizei și apoi a războiului din Ucraina.

Într-un sondaj comandat de televiziunea publică Yle, 53% dintre finlandezi au declarat că doresc ca țara lor să adere la alianța militară și doar 28% împotrivă, cu 19% indeciși.

„Un rezultat complet istoric și excepțional”, a declarat luni pentru AFP Charly Salonius-Pasternak, cercetător la Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale.

În ianuarie, un sondaj similar, publicat în cotidianul Helsingin Sanomat, a dat doar 28% din opinii în favoarea aderării.

Finlanda, membră nealiniată a Uniunii Europene, a mai anunțat luni că a luat decizia „istorică” de a furniza arme Ucrainei - 2.500 de puști de asalt, muniție, 1.500 de lansatoare de rachete și 70.000 de rații de alimente.