Gruparea de hackeri 'Anonymous' a revendicat luni un atac cibernetic care a paralizat site-urile mai multor media ruse, printre care şi ale celor două agenţii de presă de stat, după atacurile informatice care au vizat în ultimele zile numeroase site-uri oficiale ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Timp de câteva minute, site-urile agenţiilor de presă de stat TASS şi RIA Novosti, al cotidianului Kommersant, al ziarului pro-Kremlin Izvestia şi al revistei Forbes Russia au afişat un mesaj care cerea "încetarea" invaziei ruse din Ucraina.

"În câţiva ani, vom trăi ca în Coreea de Nord. De ce avem nevoie de asta? Pentru ca Putin să ajungă în cărţile de istorie? Nu este războiul nostru, aşa că să ne oprim!", se arăta în mesaj.

"Acest mesaj va fi şters, iar unii dintre noi vor fi concediaţi sau chiar închişi. Însă nu mai putem", se mai arăta în text, care acuza "indiferenţa" jurnaliştilor de la instituţiile media vizate.

Aceste atacuri au urmat celor comise joi de acelaşi grup asupra site-urilor reţelei postului public de televiziune ruse RT (fost Russia Today).

Sâmbătă, site-urile Kremlinului, Dumei (camera inferioară a parlamentului rus) şi Ministerului rus al Apărării au fost scoase din funcţiune, într-un atac revendicat de asemenea de Anonymus, pe Twitter.

Organizaţia NetBlocks, specializată în monitorizarea internetului în lume, a semnalat de asemenea într-un raport sâmbătă un acces lent la site-urile principalilor operatori telefonici ruşi, cum ar fi Rostelecom, MTS, Beeline sau Megafon.

Citește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO: